FOTO. Garsonieră de 11 mp în Cluj, cu 200 de euro pe lună. Val de ironii la postare: „Noi facem sicrie mai mari ca asta"
Your browser doesn't support HTML5 video.
O agenție imobiliară din oraș a postat un anunț pe Facebook în care preciza că locuința de 11 mp poate fi închiriată cu 200, sumă "ușor negociabilă".
„Garsoniera este complet mobilată și utilată, centrală termică pe bloc, situată la etajul 4 din 4, cheltuieli lunare mici. Preț: 200 de euro (ușor negociabil)”, scrie în anunțul postat pe pagina de Facebook a firmei de imobiliare.
Postarea a devenit virală, iar în două zile strâns peste 23.000 de comentarii și aproape 5.500 de distribuiri.
- „Sunt foarte mirat de toată lumea care dă comentarii aici, inclusiv eu, că oricum nu încăpem vreunul. Doar agentul care a făcut pozele cu un GoPro ca sa nu fie claustrofobie. Ne amuzăm degeaba, că tot nu ne lasă mai departe de ușă”.
- „Se poate ridica din easy box?”.
- „Să ferească Dumnezeu să ţi se facă rău, că n-ai unde să leşini în ea…”.
- „Dacă adorm pe canapea, îmi sare uleiul de la cartofii prăjiți, pe față”.
- „A făcut poza asta din dulap?”.
- „Noi facem sicrie mai mari ca asta".
- „Nici pentru videochat nu ajunge spațiul”.
- „Dacă se supără proprietarul, își ia garsoniera și pleacă acasă cu ea”.
- „Daca comand o pizza family, mă întreb dacă intră pe ușă sau trebuie luată felie cu felie?”.
- „Dacă mă duc la WC și uit sa iau telefonul, nu-i problemă: întind mâna după el”.