Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fosta Școală de Cavalerie din Târgoviște va fi restaurată. Cum va arăta clădirea în care a avut loc procesul soților Ceușescu

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a anunțat miercuri, pe contul său de Facebook, că fosta Școală de Cavalerie de la Târgoviște va fi restaurată.

Acesta a menționat că lucrările „vor păstra unicitatea și semnificația istorică a clădirii unde a funcționat, printre altele, Unitatea Militară de la Gara Târgoviște și unde a avut loc procesul soților Ceaușescu”.

„Proiectul este unul de amploare și se va lucra de la subsol până la acoperiș: ▫️ se vor executa lucrări de finisare la nivelul pereților, planșeelor și tavanelor; ▫️ se vor hidroizola pardoseala și pereții subsolului și se vor termoizola pereții exteriori dinspre curte, la interior; ▫️ se vor conserva modelele istorice din pardoseala de mozaic aflată în holul central; ▫️ la nivelul șarpantei, se va înlocui toată structura veche cu una nouă cu învelitoare din țiglă ceramică de tip solzi; ▫️ se vor reface finisajele interioare și exterioare; ▫️ se vor reface instalațiile electrice și termice. ✅ La etaj, se vor amenaja spații de expoziție, în corpul central, iar în extremități se vor amenaja birouri administrative, muzeale și birouri aferente activității de cercetare. ✅ De asemenea, pentru a asigura accesul tuturor persoanelor, se va monta un lift panoramic ce va avea acces de la nivelul curții până la fiecare nivel destinat publicului. ✅ În zona de sud a imobilului se vor amenaja o parcare publică cu intrare din Bulevardul Regele Ferdinand și o alveolă pentru parcarea a două autobuze. ✅ Totodată, în incinta curții se va amplasa o fântână arteziană și vom reamenaja spațiile verzi din curtea fostei Școli de Cavalerie. ✅ La finalizarea lucrărilor, fosta Școală de Cavalerie va putea găzdui evenimente culturale naționale și internaționale, dar și cafenele artistice și literare locale”, a specificat Corneliu Ștefan.

Președintele consiliului a mai menționat că valoarea totală a proiectului se va ridica la aproape 22.000.000 de lei, 8.000.000 de lei fiind fonduri norvegiene nerambursabile, iar diferența fiind acoperită de Consiliul Județean Dâmbovița.t

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult