Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fenomenele observate la mai mulți copaci din Buzău. „Le putem numi anomalii”

Ca urmare a condiţiilor meteo înregistrate în decursul anului, mai mulţi castani din Buzău au înflorit pentru a doua oară, semn că "arborii şi-au pierdut oarecum calendarul", sunt de părere specialiştii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV).  

În debutul lunii octombrie, mai multe flori în formă de lumânare sau de clopot, de nuanţe albe cu roz deschis şi-au făcut apariţia în castanii sălbatici care ale căror frunze deja au devenit aurii aurii, înainte de a se aşterne pe asfalt.

Este pentru a doua oară când castanii înfloresc în acest an, pe ramuri fiind observate atât flori cât şi fructele rotunde de culoare maro închis care stau să cadă. Specialiştii vorbesc despre o anomalie pusă pe seama secetei şi a temperaturilor ridicate.

Se pot numi anomalii

„Aceste fenomene le putem numi anomalii. Practic plantele parcurg anumite fenofaze, de la perioada de înfrunzire, înflorit, la fructificare în funcţie de specie, care are bioritmul ei. Temperaturile, condiţiile climatice care au fost diferite faţă de normal au făcut să apară aceste dezechilibre, arborii şi-au pierdut oarecum calendarul şi sunt anumiţi muguri de rezervă care se activează în situaţiile când plantele sunt în pericol şi apar aceste înfloriri atipice cum avem acum. În trecut bătrânii spuneau atunci când apar aceste fenomene de înflorire ale plantelor în perioada aceasta, este un semn că avem o toamnă lungă", a declarat, pentru Agerpres, directorul BRGV, Costel Vînătoru.

Citește și
joburile viitorului climate change summit
Viitorul locurilor de muncă. Cum redefinește clima așteptările angajaților și cum va fi ziua de muncă în 2035

Înflorirea arborilor este explicată şi prin faptul că plantele au reacţionat în contextul unui dezechilibru bioritmic, cu scopul de a se înmulţi.

Semnal de alarmă

În același timp, experții susțin că acesta este un semnal de alarmă privind schimbările climatice și că pe termen lung, plantele vor suferi tot mai multe modificări.

„Practic avem de-a face cu dezechilibre bioritmice ale plantelor, şi-au pierdut puţin ceasul şi au fost înşelate de aceste condiţii. De regulă la plante există trei tipuri de muguri: floriferi, vegetativi şi micşti. Mugurii micşti sunt muguri de rezervă care se transformă la nevoie în floare sau în frunză pentru a-şi asigura perpetuarea. În cazul în care pomul a suferit şi nu a putut să înflorească la timp sau să fructifice la timp, aceşti muguri vin ca o compensare pentru a asigura perpetuarea speciei. Acum însă este prea târziu, nu vor rodi, nu putem vorbi de două producţii dar sunt semnale de alarmă că clima nu este foarte bine aşezată în matca ei iar plantele reacţionează...Înfloresc astfel de obicei în anii în care au avut de suferit, în perioada normală de înflorit fie au fost geruri şi au pierdut florile, fie a fost arşiţă şi nu s-a putut realiza polenizarea la timp. Dacă temperaturile sunt foarte ridicate, polenul îşi pierde viabilitatea şi nici insectele polenizatoare nu îşi mai pot face treaba şi atunci pomul a simţit că nu şi-a parcurs fazele iar mugurii de rezervă, 'nehotărâţi', cum îi găsim în literatura veche sunt mai tardivi şi înfloresc", a precizat sursa citată.

Pe lângă castani, în această perioadă au fost observaţi şi corcoduşi înfloriţi pentru a doua oară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult