Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Fenomen rar pe o baltă din Galați. Oamenii s-au mobilizat imediat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Fenomen rar, pe o baltă de lângă Galaţi, unde un grup de o sută de lebede a rămas să ierneze, cu tot cu pui. Dacă pentru specialişti nu este ceva inedit să vadă aceste păsări adulte la noi, în timpul iernilor mai blânde, prezenta puilor i-a surprins.

Aşa că angajaţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii vin periodic să le aducă hrana, atât de greu de găsit în mediul natural, în această perioadă.

Joi, angajaţii Grădinii Botanice au mers la baltă formată lângă oraş de la o ravarsare veche a Dunării şi le-au dus lebedelor de mâncare.

La vederea oamenilor, păsările s-au îndepărtat de ochiul de apă pe care tot ele l-au întreţinut, în zilele geroase. Lebedele se asigura astfel că au unde să se refugieze, în cazul în care ar fi atacate de şacali, vulpi sau alţi prădători.

Angajata: S-au speriat de noi, nu sunt învăţate să fie cineva în preajma lor. Sunt animale sălbatice, păsări sălbatice. Reporter: Dar vor veni, dacă ne retragem? Angajata: Da, dacă noi ne retragem vor veni şi vor încerca să mănânce de aici.

Citește și
lebede
Spectacol fascinant pe un lac de acumulare din Alba. Zeci de lebede au poposit aici

Lebedele adulte s-au adaptat şi pot supravieţui şi la minus douăzeci de grade. Problema reală este pusă în cazul puilor, pentru că ei nu se pot hrăni, nu au un penaj suficient de dezvoltat şi riscă să piară, dacă nu sunt ajutaţi pe o astfel de vreme.

Madalin Şerban, dir. Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Galaţi: "Anul acesta au venit mai multe ca de obicei şi, ca niciodată, jumătate dintre indivizi sunt pui sau sunt juvenili, de sub un an. Nu au stratul de grăsime suficient de gros, care nu au stratul de pene şi puf suficient de protector şi care nu reuşesc să se hrănească în perioada aceasta, cât e apa îngheţată, cât este iarnă."

Unele specii de lebede s-au adaptat foarte bine la iernile noastre şi nu mai migrează. Specialiştii atrag atenţia, însă, ca ele nu trebuie învăţate cu mâncare de la oameni, pentru că risca să îşi piardă obiceiul de a-şi procura singure hrana din mediul natural.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult