Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea medicilor în cazul unei femei care credea că este însărcinată

Medicii au descoperit un chist de 26 de kilograme în corpul unei femei din Marea Britanie care credea că se îngraşă, relatează Mirror.

Într-o primă fază, Keely Favell, în vârstă de 28 de ani, a presupus că a rămas gravidă. Însă după ce trei teste de sarcină și mai multe analize de sânge au ieşit negative, femeia a început să creadă că doar se îngraşă, asta deşi susţine că are o dietă sănătoasă.

"Nu îmi dădeam seama. Făceam exerciţii fizice şi mâncăm sănătos, însă încetul cu încetul mă măream. S-a mărit atât de lent, încât nu mi-am dat seama că ceva era în neregulă - credeam că mă îngraş", a relatat Keely Favell, citată de Mirror.

În tot acest timp, cunoscuţii o întrebau de data la care urma să nască.

"Ne-am întrebat de câteva ori (ea şi partenerul ei - n.r.) dacă sunt gravidă. Dar am făcut cel puţin trei teste de sarcină acasă şi ele au exclus asta".

Citește și
israel, femeie, operatie, vorbire,
O femeie poate vorbi din nou, după 33 de ani: "Este un miracol. Mi s-a schimbat viaţa”

"Era o perioadă dificilă la serviciu şi când am leşinat, medicul meu de familie a pus-o pe seama stresului. Rezultatele de sânge au ieşit în regulă şi când am leşinat din nou, mi s-a spus că probabil este un efect secundar al unor pastile de acnee care îmi fuseseră prescrise", a mai relatat femeia.

Chiar şi atunci, medicul de familie a insistat că este gravidă, în ciuda rezultatelor testelor de sânge. Convinsă că este o greşeală, femeia a solicitat un nou test de sânge, care a ieşit tot negativ.

După acest test, medicul i-a recomandat un test cu ultrasunete, care a arătat existenţa unui chist de 26 de kilograme - echivalentul a patru nou-născuţi.

"Îl aveam pe Jamie (partenerul ei - n.r.) lângă mine atunci când radiologul. I-am văzut ochii lărgindu-se de groază, însă ecranul era gol. Privirea de pe faţa ei a spus totul. Când a spus că trebuie să aducă un consultant am început să mă panichez. Jamie a făcut tot ce a putut ca să mă liniştească, dar eram paralizată de frică".

"Nu voi uita niciodată şocul de pe fata consultantului care m-a examinat. A spus că am o masă ovariană mare şi că singura opţiune era operaţia. Nu a putut să spună ce era cu exactitate sau cât de mare. M-a avertizat că ar putea fi mai multe şi că ar putea fi ataşaţi de alte organe."

În cele din urmă, chistul a fost înlăturat chirurgical la patru ani după ce a început să crească. În urma operaţiei a pierdut ovarul drept, însă medicii i-au spus că nu i-au fost afectate şansele de a deveni mamă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult