Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Factura uriașă primită de un proprietar de Tesla, după ce mașina i s-a stricat la mai puțin de 24 de ore după ce a cumpărat-o

Proprietarul unei Tesla model Y a avut parte de un șoc după ce a primit o factură pentru reparații în valoare de 14.000 de dolari. Bărbatul a întâmpinat o problemă cu mașina la mai puțin de 24 de ore după ce și-a cumpărat-o.

Shreyansh Jain a declarat pentru Reuters, citată de Business Insider, că o parte a sistemului de suspensie a vehiculului său electric s-a rupt în timp ce conducea, având familia în mașină, a doua zi după ce autoturismul i-a fost livrat.

Bărbatul a precizat că mașina avea mai puțin de 200 de kilometri în momentul în care sistemul de suspensie s-a rupt, iar acesta n-a mai putut să țină direcția.

O anchetă Reuters, în care sunt citați peste 20 de clienți și 9 angajați Tesla, precum și mii de documente interne, a stabilit că Shreyansh Jain a fost unul dintre miile de proprietari de Tesla care s-au confruntat cu astfel de probleme în ultimii șase ani. Deși Tesla a negat public unele dintre probleme și ar fi încercat să le pună pe seama proprietarilor, compania le-a conștientizat și le-a tratat fără să comunice neapărat acest lucru în mod public.

Jain, care acum este fost proprietar de Tesla, a declarat pentru Reuters că familia lui a trecut de la un entuziasm uriaș la revoltă când mașina pentru care a plătit aproximativ 55.000 de dolari s-a stricat în mers.

Citește și
tesla
Tesla vrea să lanseze cea mai ieftină mașină electrică

Reuters a raportat că, după ce bărbatul a dus vehiculul la un service Tesla, un angajat i-a spus inițial că nu s-a găsit „nicio dovadă a unei daune externe”, astfel că el a presupus că producătorul de mașini va plăti reparația. Ulterior a aflat că trebuia să suporte el factura în valoare de 14.000 de dolari, după ce Tesla i-a trimis o informare în care i s-a spus că problema a fost rezultatul unei daune „anterioare”. Jain a declarat pentru Reuters că a ajuns să plătească aproximativ 1.250 de dolari. Reparația a durat 3 luni, iar Jain a revândut vehiculul imediat după ce l-a preluat, cu o pierdere de aproximativ 10.000 de dolari.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult