Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Europol: La mașinile noi de poliție nu funcționează airbag-urile

Sindicatul Europol reclamă că airbag-urile nu funcţionează la autospecialele de poliţie noi, iar verificările tehnice lipsesc cu desăvârșire.

 

”Cu toate că impactul a fost puternic, airbag-urile celor două „autospeciale” nu s-au declanşat. Colegii noştri au fost expuşi astfel riscului de vătămare”, au transmis sindicaliştii, cerând conducerii Poliţiei Române să sesizeze producătorul, potrivit News.ro.

”Autospeciale de poliţie noi, cu airbag-uri nefuncţionale. Am tot prezentat situaţii în care poliţiştii, nu numai că nu beneficiază de protecţie suplimentară pentru autoturismele de serviciu, însă şi elementele de siguranţă standard existente dau rateuri. După ce am prezentat situaţia de la IPJ Neamţ, unde un Duster a fost implicat într-o coliziune puternică şi nu i s-au deschis airbag-urile, de data aceasta vorbim despre două autoturisme din cadrul IPJ Mureş, un Duster şi un Logan, care s-au aflat în aceeaşi situaţie. Dusterul din imagine are puţin peste 2000 km la bord”, a transmis, joi, Sindicatul Europol.

Sindicaşiştii susţin că, deşi impactul a fost puternic, airbag-urile celor două „autospeciale” nu s-au declanşat.

Citește și
accident
Polițist amendat și lăsat fără permis după ce nu a acordat prioritate într-o intersecție

 

Europol: Airbag-urile ”au uitat” să se deschidă, mașina s-a făcut ”evantai”

 

”Colegii noştri au fost expuşi astfel riscului de vătămare. Am cerut în acest sens explicaţii conducerii Poliţiei Române, apreciind că este necesar să fie sesizat producătorul şi să fie efectuate verificări suplimentare pe zona de siguranţă a acestor autoturisme”, au mai declarat sindicaliştii.

Aceştia reiterează ideea că ”denumirea de autospecială este un termen care nu are de-a face cu realitatea”.

”Singurele elemente „speciale” ale acestor autoturisme folosite de poliţişti în condiţii extreme, în funcţie de misiune, sunt reprezentate de colantul cu albastru/verde reflectorizant şi rampa cu luminile de culoare albastră/roşie”, au mai precizat sindicaliştii.

Sindicatul Europol a reclamat, miercuri, că, în timpul unui accident rutier, airbag-urile unei maşini de poliţie ”au uitat” să se deschidă, iar autospeciala a fost făcută ”evantai”.

”Verificările tehnice ale autospecialelor de poliţie lipsesc cu desăvârşire”, afirmă sindicaliştii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult