Efectul neașteptat pe care l-a avut deschiderea unei piscine într-o comună din Vaslui
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vestea că în Pădureni, județul Vaslui, te poți bucura de liniște și răcoare, într-un peisaj de poveste, s-a dus repede. Oamenii au venit în număr mare, iar investiția este acum pe profit. Banii încasați sunt o gură de oxigen pentru bugetul local.
O altă veste bună este că, de când s-a deschis piscina, a scăzut simțitor numărul celor care-și pierd viața înecați în iazuri, unde mergeau la scăldat.
În zilele călduroase, numeroși locuitorii din Huși își fac program de relaxare, la piscină. Însoțiți de familie și prieteni, se duc la Pădureni, comună situată la zece km distanţă de oraş. Vin de dimineaţă, să prindă un loc cât mai aproape de bazin.
- „Abia am venit din Huși şi am zis să intru la apă. E rece apa momentan, la amiază se încălzeşte”
- „În oraşul Huşi nu avem nicio piscină de aşa anvergură. fetiţa mea face 10 ani şi de 9 ani îi fac ziua la Pădureni. Găsim tot ce ne trebuie: piscină, grătar, aer curat.”
Soții Stan veneau aici la discotecă, pe vremuri. Acum, vin cu cele două fetiţe la piscină din localitate.
- „E frumos, e liniştit aici. Venim la 10 km de oraş.”
Zona de agrement se întinde pe 3 hectare şi are terenuri de handbal, volei, fotbal, o zonă de echitaţie şi una pentru grătare, dar şi un lac unde se poate pescui.
În 2006, proprietarii au donat primăriei tot terenul şi aşa a început construcţia unui bazin de înot, care urma să fie loc de petrecere a timpului liber pentru tinerii din sat. După o investiţie de 120.000 lei şi doi ani de lucrări, piscina a fost dată în folosinţă. Iar acum face profit, iar banii merg la bugetul local.
Temistocle Diaconu, primarul comunei Pădureni: „Îmi doream ca tinerii din sat să înveţe să înoate. Aveam multe victime ale unor iazuri improvizate în Pădureni. În 3 ani am văzut că prezintă interes deosebit şi cheltuiala a fost amortizată. Realizăm un beneficiu la bugetul local, pe care-i cheltuim în alte domenii.”
Piscina are o capacitate de 650 de locuri. Un bilet pentru adulţi costa 20 de lei, iar pentru copii - 10 lei. De puţin timp, aici a fost dat în folosinţă şi un sat de vacanţă, cu mai multe căsuţe complet utilate, pentru cei ce vor să petreacă mai multe zile în zonă.