Doi tineri au murit după ce au plonjat cu mașina într-un lac din Cluj. Trupurile, găsite la 17 m adâncime
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Abia miercuri, după ore de căutări și eforturi disperate ale scafandrilor, trupurile lor au fost scoase la suprafață. Ancheta este abia la început: polițiștii încearcă să afle cum s-a petrecut accidentul.
Un trecător a sunat, marți seara, la 112, după ora 22 și a spus că e posibil ca o mașină să fi plonjat în lacul Someșul Cald. Un echipaj de politie a venit imediat să verifice: Când au ajuns la fața locului autoritățile au găsit un gard metalic distrus, un număr de înmatriculare, dar și urme de frânare pe șosea. Imediat a fost luat în calcul ce mai negru scenariu.
Totuși, căutările pe timp de noapte au fost înrerupte din cauza vizibiltății reduse și a apei foarte reci. Misiunea a fost reluată în zori, iar pompierii au solicitat și ajutorul unei echipe speciale de scafandri de la salvamont. Frățilă Gheorghe - Sef serviciu salvamont Salvaspeo: “Am fost solicitați să facem o acțiune de cautare la baraj, am venit 4 scafandri, 2 ne-am scufundat. Conditiile au fost dificile, apa 4 grade, vizibiltate foarte slaba, apa devenea tulbure instantaneu”.
După câteva ore bune de căutări, scafandrii au găsit la 17 metri adâncime, mașina, și trupurile a doi bărbați, unul de 28 de ani, iar altul de 33.
Potrivit unor surse, cei doi ar fi mers să caute un magazin deschis să cumpere ceva. Unul dintre ei lucra la o fabrică de cherestea din zonă. În apropiere de pod, într-o curbă, tânarul de 28 de ani - cel care s-ar fi aflat la volan- ar fi derapat cu mașina- care a ajuns în lac.
Autoritățile încearcă acum să gasească o modalitate prin care să scoată masina din apă. Operatiunea este complicată, mai ales ca autoturismul este prins în mâl.