Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Două femei, găsite moarte în casă. Mama imobilizată a decedat de foame, la două săptămâni după ce s-a stins fiica ei

O femeie în vârstă și fiica ei de 55 de ani au fost găsite moarte în casă, în localitatea italiană Pergine Valsugana. Cele două femei au decedat în urmă cu câteva săptămâni, din cauze naturale, potrivit legiștilor.

Vecinii au alertat vineri autoritățile pentru că din apartamentul în care locuiau cele două femei venea un miros foarte puternic. „Un amestec de miros de gaz și moarte”, a spus o vecină, conform presei locale.

Suspiciunile locatarilor acelui imobil au fost confirmate când pompierii și polițiștii au intrat în apartament. Cele două femei - Franca Bernabè, 55 de ani, și mama ei, Filomena Antonacci, 82 de ani - au fost găsite decedate.

Potrivit primelor constatări ale medicului legist chemat la fața locului, femeile au murit din cauze naturale, chiar dacă decesul fiicei s-a produs anterior celui al mamei.

Anchetatorii spun că fiica a murit în urma unui atac de cord în primele zece zile ale lunii martie, iar mama ei, care avea probleme grave de sănătate și avea nevoie de îngrijire constantă, a murit două săptămâni mai târziu, probabil de foame. Imobilizată la pat, aceasta nu a primit medicamentele pe care trebuia să le ia în fiecare zi, și nici nu a putut să se hrănească singură.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult