Doi frați au făcut 12 copii, care la rândul lor au avut urmași cu frații lor
40 de persoane locuiau într-o comunitate unde existau o mulțime de copii cu deformații genetice din cauza legăturilor incestuoase dintre membrii familiei, conform Daily Star.
Se crede că familia își are originea în Noua Zeelandă, când doi frați, Tim și June, s-au căsătorit la mijlocul anilor 1960. Iar apoi obiceiul a continuat. De exemplu, doi membri din familie, Betty Colt și fratele ei Charlie au avut 12 copii.
Familia era "condusă" de Tim, care a avut copii cu fiicele lui. O anchetă oficială a fost demarată în iulie 2012, când un copil a spus că a auzit un coleg la o școală locală vorbind despre o fată neîngrijită, care trăia în pădure și care era însărcinată cu un copil al unuia dintre frații ei. Copilul a mai spus că fetița ar fi zis ca una dintre surorile sale este și ea însărcinată, dar că nu știe care dintre frați este tatăl.
La vremea respectivă, ancheta a fost descrisă ca fiind cel mai grav caz de incest descoperit în Australia și a fost deschisă o investigație cu acuzații grave de incest, agresiune sexuală asupra copiilor și neglijență.
După mai multe raiduri ale poliției, făcute atunci, opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 50 de ani, au fost arestate. De exemplu, Charlie Colt, pe atunci în vârstă de 45 de ani, a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv șase capete de acuzare pentru relații sexuale cu un copil sub 10 ani. Derek Colt, 29 de ani atunci, a fost acuzat de incest cu o persoană sub 16 ani.