Doi bărbați s-au luat la bătaie la Starea Civilă Vaslui, în timp ce soțiile lor se loveau cu poșetele. Ce a pățit un polițist
Scandalul a izbucnit joi, între un bărbat care stătea la rând pentru a obține un certificate de căsătorie și un altul care aștepta să ridice un certificate de naștere, scrie Vremea Nouă.
De la înjurături, cei doi au trecut urgent la bătaie, de față cu toată lumea. Au început să se lovească cu pumnii și picioarele, și-au rupt hainele, iar în ajutorul lor au sărit și soțiile, care s-au tras de păr și s-au lovit cu poșetele.
Polițistul chemat să intervină a alunecat la rândul lui pe gresie și a căzut, pentru a complete astfel peisajul, dar în cele din urmă unul din bătăuși a fost încătușat, în timp ce al doilea a reușit să dispară.
Forțele de ordine chemate să calmeze spiritele au avut și ele mari bătăi de cap, mai ales polițistul, care în încercarea de a-l imobiliza pe unul dintre agresori, a căzut după ce a alunecat pe gresie. Acesta s-a ridicat însă imediat și, cu sprijinul colegului său de la Jandarmerie, a reușit să-l încătușeze pe bărbat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată.