Director de liceu din Timișoara, filmat în timp ce alunga elevii care fumau cu un extinctor
Your browser doesn't support HTML5 video.
Şefa IŞJ Timiş, Aura Danielescu, a declarat, miercuri, că în cursul zilei de marţi, imediat după ce a fost contactat de presă, directorul Ion Ionici a contactat-o şi i-a explicat contextul.
"Mi-a spus că a avut un exerciţiu programat cu cei de la ISU. La finalul activităţii, pe fondul unei supărări mai vechi pe elevii fumători ai liceului, care indiferent de metodă, au continuat să fumeze în curtea şcolii, în zona parcului, s-a îndreptat spre aceştia şi, în glumă, a pulverizat în plan vertical conţinutul unui extinctor. Chiar dacă intenţia a fost de a produce o sperietură copiilor, dezaprobăm gestul şi atitudinea şi ne cerem scuze copiilor şi părinţilor", a afirmat Aura Danielescu.
Ea a subliniat că există alte metode şi regulamente ce prevăd sancţiuni pentru faptele copiilor şi nicidecum o manifestare precum cea pusă în practică de directorul liceului.
"Un inspector şcolar se deplasează acum spre liceu, urmând a lua notă de relaţie şi a recomanda cercetarea disciplinară a colegului", a conchis Aura Danielescu.
Contactat de presă, directorul Liceului "J.L. Calderon" Timişoara, Ion Ionici, a explicat că zeci de elevi ies zilnic în pauze, la fumat, în parcul şcolii şi că nicio metodă aplicată până acum nu a reuşit să reducă numărul acestora. El a mai afirmat că elevii din clasele XI-XII pot fi exmatriculaţi, dar i se pare absurdă o asemenea măsură, pentru o ţigară. Ionici şi-a cerut scuze elevilor şi părinţilor şi a afirmat că regretă gestul.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Sursa: Agerpres
Dată publicare: 02-10-2019 10:40