Dezvăluirile unui ”călător în timp”. Și-a întâlnit propria persoană din viitor
Noah Novak spune că este din anul 2030 și că a reușit să-și întâlnească versiunea propriei persoane din anul 2070, iar acesta a prezentat dovezi care să ateste că ambii erau, de fapt, aceeași persoană.
”Mi-a arătat o mulțime de informații personale, a spus o grămadă de lucruri despre ceea ce am făcut, a povestit toate evenimentele de când m-am întors din 2017”, a povestit acesta.
Bărbatul susține că lucrurile pe care persoana întâlnită i le-a dezvăluit ar mai fi putut fi susținute doar de un om care l-ar fi urmărit toată viața fără să-și dea seama. ”Ar fi foarte greu pentru el să-și dea seama de toate aceste informații. Cred că sunt eu în viitor”, a explicat Noah, potrivit express.co.uk.
Noah din anul 2070 a precizat că toți călătorii în timp sunt dotați cu ”microcipuri” care îi împiedică să spună lucruri care ar cauza o perturbare în succesiunea evenimentelor. Acesta a mai spus că, în viitor, autoturismele vor putea duce oamenii spre destinații ”aproape instantaneu” și că va avea loc un război cu ”ajutorul sateliților”.
Noah din 2030 a declarat că în timpul perioadei sale există zvonuri despre un posibil război, dar situația nu a escaladat încă la un conflict total.
Instaleaza GRATUIT aplica?ia ?tirile ProTV:
- CLICK AICI daca ai telefon Android - CLICK AICI daca ai iPhone
Sursa: Express
Etichete: pamant , poveste , viitor , calator in timp
Dată publicare: 06-03-2018 10:09