Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperirea șocantă făcută de o femeie care credea că soțul ei e agent secret

Mary Turner Thompson, o femeie în vârstă de 53 de ani din Edinburgh, și-a întâlnit marea iubire pe internet. Cei doi s-au căsătorit și, din cauză că bărbatul petrecea mult timp departe de casă, femeia avea impresia că soțul ei este agent CIA.

După câțiva ani, însă, a descoperit că acesta trăia o viață dublă.

„L-am cunoscut pe William pe internet, când eram o mamă singură cu un bebeluș de nouă ani. Era încântător. Ne trimiteam emailuri continuu până când ne-am cunoscut, două săptămâni mai târziu. După șase luni am rămas însărcinată, pentru că îmi spusese că este infertil din cauza unei boli din copilărie. Am crezut că el o să aibă impresia că am vrut o relație cu el tocmai pentru că nu poate avea copii”, a mărturisit Mary, conform Metro.

Cei doi s-au căsătorit și au împreună trei copii. Câțiva ani mai târziu, bărbatul i-a spus soției sale că a fost amenințat că dacă nu va da unor persoane 200.000 de lire, acestea le vor răpi cei trei copii.

„În acel punct, eram cu el de patru ani și mă ținea complet sub control, așa că am vândut tot ce aveam: casa, mașina, asigurarea de viață, tot. A fost un coșmar. Mă gândeam că dacă nu le dau bani, îmi vor ucide copiii. Am trăit într-o teroare îngrozitoare”, a mai spus ea.

Citește și
intrarea in sediul cia din langley
Fost agent CIA, arestat pentru că ţinea liste de spioni în casă, pe agende

Când dispărea de acasă, Mary credea că soțul său este în misiuni secrete și că lucrează ca agent CIA. A descoperit, însă, adevărul când a primit un apel de la o o femeie care susținea că este „adevărata doamnă Jordan”, cu care bărbatul are 13 copii.

„Cealaltă soție a lui William m-a sunat în aprile 2006 și m-a întrebat dacă și eu sunt doamna Jordan. I-am spus că da și mi-a răspuns: „Ei bine, eu sunt cealaltă doamnă Jordan.” Ne-am întâlnit într-o cafenea și am discutat timp de 12 ore. Când a plecat, la șase dimineața, i-am dat un mesaj și l-am părăsit. Luni la rând, a încercat să ne împăcăm”.

Reclamat la poliție, el a fost condamnat la închisoare pentru bigamie, posesie ilegală de arme, fraudă și alte infracțiuni. A petrecut după gratii doi ani și jumătate din sentința de cinci ani și după eliberare a fost deportat în SUA.

„La nici șase luni, am fost contactată de o femeie însărcinată care și-a pierdut casa pentru că el a convins-o să locuiască împreună. Și-a schimbat numele și, timp de trei ani, n-am mai auzit nimic de el. Apoi m-a sunat o doamnă, care e un fel de echivalen american al meu. După ce m-a contactat, a continuat să iasă cu el. Am ajutat-o să monteze camere ascunse în casă. A fost prins de poliție și arestat, astfel că a mai petrecut alți trei ani după gratii în America, din 2014 până în 2017”, a povestit Mary la un post de televiziune.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult