Descoperire alarmantă pe fundul Marii Găuri Albastre. Anunțul exploratorilor
Alături de o echipă de oameni de știință și de cei de la Discovery, Richard a descoperit că în Marea Gaură Albastră, chiar și la 120 de metri adâncime și 100 de kilometri de Belize, poluarea afectează oceanul.
"Monștrii în adâncuri? Ei bine, adevărații monștri cu care oceanul se confruntă sunt schimbările climatice și plasticul", a spus Branson. "Din păcate, am văzut sticle de plastic pe fundul găurii", a mai adăugat acesta.
Pe lângă plasticul pe care l-au descoperit în Marea Gaură Albastră, Branson și echipa sa au mai observat și un număr mare de crabi morți și alte creaturi care au coborât sub stratul de hidrogen al găurii, unde nu există prea mult oxigen.
"Sperăm ca, odată cu această călătorie, să conștientizăm mai mult faptul că trebuie să protejăm oceanul de poluare, înainte de a fi prea târziu", a spus Branson.
Marea Gaură Albastră este o atracție majoră pentru turiști. Apele sale cristaline și viața marină din zonă sunt o adevărată comoară pentru scafandri, pescari, dar și pentru cei care fac excursii cu barca.
Cu un diametru de 305 de metri și o adâncime de 125 de metri, Marea Gaură Albastră este a doua cea mai mare gaură marină din lume, urmată de Golul Dragonului din Marea Chinei de Sud.