Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Descoperire geografică, anunţată de primarul Buzăului. "Cel mai mare oraş românesc la jumătatea distanţei Ecuator-Polul Nord"

Primarul Constantin Toma a făcut un anunţ care s-a viralizat rapid.

O descoperire geografică de ultimă oră arată că municipiul Buzău este cel mai mare oraş din România aflat la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator, poziţie ce ar putea fi valorificată ca brand turistic, a anunţat luni primarul localităţii, Constantin Toma, citat de Agerpres.

"Am primit de Ziua Naţională o adresă de la un reputat geograf, Alexandru Boroi, de la Universitatea din Piteşti, conform căruia Buzăul este cel mai mare oraş din România situat fix la jumătatea distanţei dintre Polul Nord şi Ecuator'', a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Buzău.

El a spus că în adresa transmisă de geograf, acesta menţionează că municipalitatea poate ''cultiva'' un nou brand turistic, benefic pentru comunitatea locală.

"Buzăul are o poziţie geografică specială, ce poate fi valorificată excelent ca brand turistic (...). Este motivul pentru care va transmit astăzi de Ziua Naţională a României fişierul ataşat, care justifică stiinţific faptul că municipiul Buzău este cel mai mare oraş din Romania situat exact la jumătatea distanţei Ecuator - Polul Nord, astfel că administraţia locală poate cultiva, justificat ştiinţific, un nou brand turistic, benefic pentru comunitatea locală'', a afirmat Alexandru Boroi.

Citește și
balcon random
Locuitorilor din Buzău le va fi interzis să mănânce semințe în parcuri sau să usuce hainele la vedere

Totodată, potrivit lui Toma, geograful s-a arătat dispus să se deplaseze la Buzău, pentru a demonstra afirmaţiile făcute şi a oferi informatii suplimentare.

Alexandru Boroiu este prodecan al Facultăţii de Mecanică şi Tehnologie din cadrul Universităţii de Stat din Piteşti. Este autorul a 29 de cărţi şi manuale universitare, precum şi a peste 200 de lucrări ştiinţifice publicate.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult