Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Datorită unei asociații, persoanele cu dizabilități din România se pot bucura de sporturile de iarnă: „E de vis”

Your browser doesn't support HTML5 video.

„Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze!”, iar asta este posibil datorită unei asociații care a cumpărat echipamente speciale pentru ei.

Le pot folosi gratuit, pe mai multe pârtii din țară. Și în premieră la noi, printre instructori se află și trei persoane cu dizabilități care au devenit monitori de schi.

Au făcut, vreme de doi ani, cursuri de perfecționare. Iar acum merg pe mai multe pârtii din țară pentru a-i învăța și pe alții să alunece pe zăpadă. Zilele acestea s-au aflat în Poiana Brașov.

Adrian are 33 de ani și este monitor de schi pentru persoanele cu dizabilități. În copilărie a avut un accident, în timp ce se juca, și de atunci depinde de un scaun rulant. Asta nu l-a împiedicat să-și descopere noi pasiuni.

„Am încercat, am avut parte de un monoschi, am fost în Austria la un curs de schi, unde am învățat să schiez singur. E ceva frumos, de vis, să poţi să înveţi şi pe alţii”, spune Adrian Cherecheș, monitor de schi. „M-am nascut prematur, la 6 luni, şi de atunci sunt utilizator de scaun rulant. Să vina să încerce, să vadă cât e de frumos şi cu siguranţă vor privi iarna cu alţi ochi”, a transmis Bogdan Cioltea, monitor de schi.

Citește și
turisti, munte
Vreme perfectă de schi în unele stațiuni din România. Cât costă o cameră la hotel

Oamenii cu nevoi speciale au nevoie de mult curaj, ambiție și de un echipament special - adica de un monoschi.

Pe pârtia din Poiana Braşov, Alin a luat primele lecţii.

„Wow, e o senzație care nu poate fi descrisă, ești tu cu tine, îți eliberezi toate trăirile și te simti pur și simplu liber de tot și de toate”, spune Alin.

„Se pare că e talent înăscut. Ar putea coborî singur cu ajutatoarele respective”, a declarat Mihai Vintiloiu, intrusctor de schi. „Aș vrea să vină cât mai multe persoane să se bucure și faptul că și socializăm și suntem între oamenii care ne acceptă așa cum suntem”, spune și Luminița.

„Ne dorim pe viitor să creăm echipe, să aducem o schimbare în viața persoanelor cu diferite dizabilități”, a transmis Anton Ciprian, vicepreședintele Comitetului Paralimpic Român.

În România sunt 13 scaune speciale pe care oamenii cu dizbilități le pot folosi gratuit pe pârtie.

„Ne dorim să accesibilizam 10 pârtii din România cu scaune speical adaptate. Am fost la Vatra Dornei, la Cluj la părtia Feleacu”, a spus Ionuț Stancovici, președintele Asociației Caiac Smile.

Următoarea oprire va fi pe pârtia de la Cavnic, în 19 și 20 februarie.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult