Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Dacii și romanii, "război" în Moldova. Parcul din Târgu Ocna a fost scena unor "lupte" aprige

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dacii și romanii și-au dat întâlnire, în acest weekend, la Târgu Ocna, în Bacău. Au purtat lupte aprige, și-au prezentat armele, dar i-au învățat pe copii și meșteșuguri tradiționale.

Parcul din Târgul Ocna a devenit scenă de luptă pentru gladiatorii romani. De pe margine, aceștia au fost încurajați de spectatori.

Gladiator Uwald: "Sunt mai multe tipuri de gladiatori eu personific unul dintre ei, dar sunt mai multe variante".

Vizitatorii au putut admira costumele purtate de romani în urmă cu 2.000 de ani. Dar și felul în care se bătea atunci moneda. La propriu!

Soldat roman: "Romanii când se duceau în campanie îşi pictau cortul să se simtă ca acasă. Aici vedeţi diferite zeităţi, iar picturile sunt luate după frescele din Pompei".

Nici dacii nu au fost uitați. Oamenii au aflat mai multe despre armele, hainele și meșteșugurile acestora.

Citește și
evadat
Alertă la Centrul educativ pentru minori din Târgu Ocna, după ce trei deținuți au evadat

Diana Păduraru, pictoriță: "Fetele doar înfrumuseţează scutul cu care voinicul pleacă la război. Folosim simboluri de protecţie să îl apere în bătălie".

Copiii au fost fascinați de tot ce au găsit în parc.

Fată: "Am tras cu arcul de exemplu, e foarte fain. Am pictat ceramică şi ne-am bătut şi noi un pic cu băieţii".

Băiat: "Am fost la standurile cu săbii, cu puşti şi aici la tron".

Evenimentul s-a încheiat abia la lăsarea serii. Organizatorii spun că vor să facă un obicei din astfel de evenimente.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult