Cum a încercat un fermier din Bihor să-i păcălească pe inspectorii care voiau să îi verifice recolta de roșii
Your browser doesn't support HTML5 video.
A atârnat pe vrejurile din solar roșii coapte, pe lângă cele verzi. Însă inspectorii agricoli și-au dat repede seama că povestea e cusută cu ață albă.
Fermierii verificați în această perioadă trebuie să dovedească faptul că recolta e coaptă și că pot comercializa 3 tone până la sfârșitul lunii, așa cum prevede programul. Cum recolta este încă verde, bărbatul din Bihor a încercat însă să păcălească vigilența inspectorilor.
Radu Rogojan, inspector Direcția Agricolă Bihor: ”Am găsit roșii coapte, agățate, sau legate, peste gogonelele verzi. Am rămas surprinși, vă dați seama. Ne așteptam să nu se încadreze toată lumea ca și exigențe, dar nici să nu ne pună tot felul de roșii, acolo, ca și cum noi n-am fi trecut pe-acolo”.
Fermierul spune că avea roșii coapte în solar, doar că erau, undeva, mai la mijloc. Așa că s-a gândit să aducă două-trei exemplare la vedere.
Reporter: Alea erau, practic, roșii aduse din altă parte, și puse lângă vrej.
Fermier: ”Da, dar și-acolo-i roșie, uite. Am zis, să fie mai aproape de capăt. Pur și simplu, le-am adus de mai încolo, ca să se vadă mai pe capătul ăsta”.
Radu Rogojan - inspector Direcția Agricolă Bihor: ”O sărit în ochi, cumva, cum să vă spun, faptul că o fost foarte, deci chiar vișinie”.
Reporter: Adică toate roșiile de pe vrej erau verzi, doar alea două, de jos, erau roșii.
Inspector: ”Da, și mai mari, și roșii”.
Conducerea Direcției Agricole spune că astfel de cazuri sunt izolate.
Marius Ștefan - director adjunct Direcția Agricolă Bihor: „Suntem în faza de efectuare a celui de-al doilea control, în cadrul programului. Este un caz singular și nu caracterizează fermierii din județul nostru”.
Fermierul a pierdut subvenția de 3000 de euro, și cel mai probabil nu se va mai putea înscrie în programul Tomata.