Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum a aflat un tânăr din Iași că este rudă cu Ștefan cel Mare

Your browser doesn't support HTML5 video.

După 4 ani de eforturi, timp în care a studiat arborele genealogic al familiei sale, un tânăr programator din Iași a aflat că... este rudă îndepărtată cu domnitorul Ștefan cel Mare.

 

Informaticianul pasionat de istorie a identificat nu mai puțin de 4.800 de strămoși. Printre ei, și boieri moldoveni.

"Aici sunt plasat eu, aici sunt părinții, ramura maternă și ramura paternă. Acest Mercole este strămoșul familiei Cantoreanu, aproximativ 1755 - 1820", spune el.

Daniel are 32 de ani, este din Piatra Neamț și locuiește în Iași. Este programator, însă marea sa pasiune este istoria. De aici și interesul pentru originile sale.

Daniel Cantoreanu, programator: "Până acum am descoperit o apartenență la 7 familii nobiliare sau boierești. Pot să spun că sunt o rudă mai îndepărtată a lui Ștefan cel Mare. Iuga, voievod de Maramureș, este un strămoș direct al meu pe linie maramureșeană, el fiind fratele lui Bogdan I descălecatorul, tatăl Mușatei, bunica lui Alexandru cel bun, bunicul lui Ștefan cel Mare".

Daniel a identificat 4.800 de persoane în arborele sau genealogic, cele mai multe din Câmpulung Moldovenesc, Capu Codrului, Rădășeni, Piatra Neamț, Iași, Botoșani și Săliștea de Sus.

Daniel Cantoreanu, programator: "Totul a pornit din poveștile de familie, cea mai importantă este a bunicului meu Gheorghe Cantoreanu, deținut politic la Aiud 1958 - 1962, decedat în închisoare. Pot să zic că mă cunosc mai bine acum că îmi cunosc strămoșii".

Cu unele dintre rudele pe care le-a descoperit în timpul cercetării tânărul programator s-a și întâlnit față în față. Așa a decoperit că pasiunea sa pentru istorie este o trăsătură de familie și că are veri îndepărtați fac același lucru - își caută neamurile.

Alexandru Piticari, văr de gradul al IX-lea: "Demersul lui Daniel de 4 ani demonstrează că îți poți cunoaște strămoșii, chiar provenind dintr-o țară care nu are o cultură a documentelor și a istoriei atât de dezvoltată. Mi-am dat seama că legătura mea spirituală cu Daniel se leagă și prin strămoșii pe care îi avem în comun, a fost o mare surpriză și o mare bucurie".

Vasile Iuga, unchi de gradul al XIV-lea: "Originile noastre sunt comune conform documentelor istorice publicate de-a lungul vremii".

Pentru a-și construi arborele genealogic, tânărul a studiat numeroase arhive comunale, registre civile, dar și pietre funerare. Acum lucrează la primul volum despre istoria și descendența familiei sale.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult