Crima odioasă comisă de o mamă. Și-a omorât fiica lăsând-o să devină obeză
Kaylea Titford, în vârstă de 16 ani, a fost găsită decedată în casa ei din Newtown, Powys, pe 10 octombrie 2020, din cauza unor probleme de sănătate ce aveau legătură cu obezitatea.
Tatăl ei, Alun Titford, în vârstă de 44 de ani, și mama ei, Sarah Lloyd-Jones, 39 de anu, au fost acuzați de ucidere din culpă după ce au permis moartea unui copil sau a unei persoane vulnerabile, scrie dailymail.co.uk.
Mama fetei a recunoscut, ulterior, că și-a ucis fiica. Ea a spus că a încălcat obligația de îngrijire a fetei cu dizabilități.
Judecătorul i-a transmis femeii că i se va acorda meritul pentru pledoaria de vinovăție în momentul în care va fi condamnată.
Aceasta a fost, momentan, eliberată pe cauțiune, pentru a se prezenta la Mold Crown Court la o dată ulterioară pentru condamnare.
Tatăl fetei neagă acuzațiile de omor din culpă, dar și faptul că nu și-a îngrijit fiica. El urmează să se prezinte în instanță pe 17 ianuarie.
Între 24 martie și 11 octombrie 2020, se crede că bărbatul nu i-a oferit fiicei sale îngrijirile de care aceasta avea nevoie, ceea ce a dus la moartea ei.