Modifica setarile cookie
Toate categoriile

O femeie din Bistrița a cheltuit o sumă uriașă pe decorațiunile de Crăciun. Cum arată casa ei

Your browser doesn't support HTML5 video.

Într-un oraş din Bistriţa-Năsăud, oamenii se duelează în case decorate pentru Crăciun.

Locuinţele sunt împodobite în aceste zile în fel şi chip, iar proprietarii speră să câştige premiul de 1.500 de lei.

Casele din Sângeorz-Băi au îmbrăcat haine de sărbătoare şi cu greu poţi să treci pe lângă ele fără să le admiri. O femeie a investit mii de lei în decoraţiuni şi spune că, dacă va câştiga, va dona premiul unei familii nevoiaşe.

Mariana: La noi este o tradiţie să imodobim casa şi a aştepta zăpada, pe Moş Crăciun. Reporter: Cât v-a luat să le montaţi? Mariana: O lună de zile, cu soţul meu, în fiecare zi, bine câteva ore.

Nici vecinul ei nu se lasă mai prejos. Formează cu soţia o echipă bună, iar pregătirile sunt în toi.

Citește și
cursă Crăciun
Cursă specială de Crăciun. Cât au plătit oamenii pentru a alerga în costum de baie

Reporter: În cazul în care o să câştigaţi banii, ce o să faceţi cu ei? Ionică: O să îi dau banii la bătrâni sau la copii necăjiţi, ca nouă ne-a dat Dumnezeu tot ce ne trebuie.

Competiţia a stârnit interesul multor localnici.

Localnică: "Împodobim casa, pe urma casa care e cea mai frumos împodobită, primeşte un premiu şi vedem cine câştigă."

Cei care vor să se înscrie în cursă trebuie să îşi fotografieze casele scăldate în lumină şi înconjurate de ornamente şi să posteze pozele pe o reţea socială.

Traian Ogâgău, primarul oraşului Sângeorz Băi: "Miza este să avem un oraş mult mai frumos şi atractiv de sărbători şi, bineînţeles, premiul pentru că cine va avea mai multe like-uri va câştiga 1.500 lei."

Doritorii au timp până pe 24 decembrie să intre în bătălie. Premiul va fi înmânat câştigătorului în noaptea dintre ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult