Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cozi interminabile și nervi întinși la maxim pentru turiștii care se întorc din vacanță. Trei km, parcurși în 30 de minute

Your browser doesn't support HTML5 video.

Vacanța se încheie cu chin, nu doar cu regrete pentru mulți turiști. Odată ajunși pe drumurile patriei, oamenii au revenit la realitatea crudă.

 Atât șoseaua care leagă stațiunile din sud de Autostrada Soarelui, cât și DN 1, s-au umplut de mașini care au mers în coloană într-un ritm înnebunitor de melc.

Au avut motive să fie nervoși și românii care se întorc la muncă în străinătate. Ca să iasă prin cea mai mare vamă din vestul țării, Nădlac 2, au stat peste 2 ore. Și-au reamintit brusc de ce au plecat în Occident.

Cu speranța că nu vor avea toți același gând, mulți turiști au pornit spre casă pe la prânz. Dar odată ce au intrat pe șoseaua care leagă stațiunile din sud de autostradă și-au dat seama că și alții au avut aceeași strategie. Astfel, au parcurs șoseaua de aproximativ 3 kilometri care leagă Costinești de Drumul Național 39 într-o jumătate de oră.

Tânăr: „Am plecat de cel puțin o oră și jumătate și încă nu am ieșit din stațiune.”

Citește și
aglomeratie vami
Aglomeraţie la ieşirea din ţară spre Ungaria. Cât trebuie să aștepte șoferii pentru formalităţile vamale

Pe drumul național, coloana de mașini avea 15 kilometri.

Reporter: Cât faceți până acasă?

Tânăr: „12 ore.”

A fost aglomerat și pe Autostrada Soarelui, unde la kilometrul 208 s-a produs un accident care a blocat circulația alte 30 de minute.

Nici despre întoarcerea de la munte nu vorbesc mulți de bine.

Pe DN1, la ieșirea din Brașov spre București, echipajele de la rutieră au dirijat șoferii pe varianta ocolitoare Cheia-Vălenii de Munte.

Cei care au ignorat sfatul s-au blocat la Predeal. La ieșirea din stațiune spre București, într-o căldură infernală, polițiștii au dirijat traficul în schimburi de câte o jumătate de oră.

Sunt momente când nici polițiștii nu mai au ce face pentru că, coloana este complet blocată. N-au unde să înainteze. 

Vacanța a ajuns la final și pentru mulți români care lucrează afară. Vama Nădlac 2 a fost aglomerată de la primele ore.

Dar, cum au fost acasă, măcar au plecat încărcați cu bunătăți.

Bărbat: „Niște chifteluțe, niște salam.”

Femeie: „Niște cârnați, să zic, niște tobă, de astea.”

Peste 88.000 de oameni au trecut granița prin vama Nădlac, doar în ultimele 24 de ore. Se stă bară la bară, încă de la primele ore ale dimineții, iar timpul de așteptare este de cel puțin 120 de minute.

În mod normal, la Nădlac 2 autoturismele pot ieși din țară pe cel mult șase artere. Astăzi au fost deschise 12.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult