Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copil de 13 ani din Vâlcea, obligat să plătească daune de 50.000 de lei unei femei pe care a rănit-o cu o petardă

Un copil de 13 ani din Vâlcea a fost obligat de judecători să plătească daune de aproape 50.000 de lei unei femei pe care a rănit-o cu o petardă, în decembrie 2021.

Tribunalul Vâlcea a obligat un copil de 13 ani și pe mama lui să plătească daune materiale reprezentând tratamente medicale de 27.000 lei și daune morale de 20.000 de lei unei femei pe care băiatul a rănit-o cu o petardă, în decembrie 2021, scrie Ziarul de Vâlcea.

Femeia care l-a dat în judecată pe copil a cerut inițial daune morale de 50.000 de lei și despăgubiri materiale de 30.000 de lei după ce o petardă aruncată de minor i-a explodat în față.

Incidentul a avut loc pe 27 decembrie 2021, când femeia mergea pe stradă însoțită de câinele său. La un moment dat, dintr-o curte a ieșit un alt câine, iar pentru că cele două patrupede s-au încăierat, femeia s-a aplecat să le despartă.

Petarda aruncată de copil a rănit-o la față și i-a rupt mai mulți dinți

În acel moment, a fost lovită în față de o petardă aruncată de băiat, iar în urma exploziei a suferit mai multe leziuni la nivelul feței și chiar un traumatism dentar la nivelul mai multor dinți, pentru care a avut nevoie de până la 30 de zile de îngrijiri medicale.

Citește și
Piatra Neamt
O tânără de 19 ani și-a pierdut temporar auzul după ce un bărbat i-a aruncat o petardă în mașină, „ca să facă o glumă”

Băiatul și mama lui spun că obiectul aruncat înspre femeie pentru a despărți câinii a fost o lanternă. În urma incidentului a fost deschis și dosar penal, dar acesta a fost clasat, întrucât minorul avea sub 14 ani și nu putea răspunde penal.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult