Cinism moscovit: Ambasadorul Rusiei a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet. Eroarea de pe monument FOTO
Galerie foto
Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a petrecut primele zile ale anului în Maramureș, unde a vizitat Memorialul Victimelor Comunismului de la Sighet, singurul muzeu din lume închinat memoriei victimelor comunismului.
Adică cea mai neagră perioadă din istoria lumii, impusă violent de Rusia și menționată mereu cu nostalgie de Kremlin.
”Din 5 ianuarie până pe 8 ianuarie a.c. Ambasadorul Rusiei în România, Valery Kuzmin, a fost oaspete în județul Maramureș, unde a participat la ritualurile populare tradiționale ale rutenilor dedicate sărbătoririi Nașterii Domnului.
Valery Kuzmin, împreună cu Președintele Uniunii Rutenilor Subcarpatici din România Mihai Lauruc, au depus o coroană de flori la Memorialul Eroilor Armatei Sovietice din orașul Sighetu Marmației”, se arată într-o postare a Ambasadei Rusiei la București.
Coroană de flori la la eroii sovietici căzuți pentru ”independeța” Uniunii Sovietice”Ambasadorul Rusiei a făcut cu interes cunoștință cu un rând de obiective culturale și istorice ale Maramureșului, printre care Mănăstirea Bârsana, Mănăstirea Ortodoxă în construcție din comuna Rona de Sus, Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței etc”, a mai transmis Ambasada Rusiei.
Dincolo de cinismul revoltător al rușilor, merită menționat și monumentul de marmură plătit de oficialii Moscovei, întru gloria soldaților sovietici căzuți pentru ”independeța Uniunii Sovietice”, după cum se poate scris pe piatra unde au depus o coroană de flori ambasadorul rus și afaceristul Mihai Lauruc, cunoscut pentru problemele sale penale.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: Rusia , romania , victime , maramures , monument , ambasador , comunism , sighetu marmatiei , memorial , greseli
Dată publicare: 11-01-2024 12:57