Certificat istoric de vaccinare, expus la Târgu Mureș. Atestă administrarea serului împotriva variolei în România
Your browser doesn't support HTML5 video.
Documentul atestă administrarea în România, în anul 1846, a serului împotriva variolei, o boală care a omorât doar secolul trecut sute de milioane de oameni.
Certificatul a fost păstrat în biblioteca Universității de Medicină din Târgu Mureș, iar acum a fost expus la muzeul instituției, pentru a fi văzut de toată lumea.
Acesta este unul dintre primele certificatele de vaccinare din lume. E completat în limba germană, pe un document tipizat şi atestă imunizarea unui băieţel de 8 ani împotriva variolei sau a "vărsatului negru", cum i se spunea în popor.
O boală cumplită, care a fost eradicată datorită vaccinului, primul din lume, creat în Marea Britanie în secolul al 18-lea. Ultimul caz de variolă a fost înregistrat în 1977, în Somalia.
Documentul a fost expus într-un moment în care vaccinarea este principala preocupare a oamenilor din toată lumea, în ultimele luni.
Fodor Georgeta. conf.univ.dr.: "Într-un efort de conştientizare a importanţei pe care vaccinurile le-au avut în eradicarea bolilor contagioase, ne-am gândit că e momentul oportun de a prezenta tinerilor sau celor interesaţi Unul dintre exponatele inedite pe care le avem în colecţia muzeului."
Muzeul, organizat în Cetatea Târgu Mureş, poate fi vizitat doar vinerea, iar ghizii sunt studenţi ai Facultăţii de Istorie.