Cele mai bune ”virale” din 2017. Copiii care și-au întrerupt tatăl în direct la BBC
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Vi le prezentăm pe cele care au ajuns populare pe internet.
Telespectatorii BBC s-au amuzat copios când doi copilaşi au dat buzna în camera în care tatăl lor, profesor de relaţii internaţionale, acorda un interviu, în direct.
Soţia profesorului a intervenit imediat pentru a-i scoate din cameră pe cei mici. În timpul "operaţiunii" a încercat să rămână aproape de podea, în speranţa că nu va intra în cadru. Dar în zadar.
Rămânem la capitolul apariţii inoportune şi ne aducem aminte de momentul în care un autobuz s-a aşezat în faţa unei camere care transmitea în direct o implozie. Şoferul a oprit în staţie chiar când arena istorică din Atlanta se făcea una cu pământul.
Momentul a devenit viral. Apoi internauţii au dus autobuzul, în manieră virtuală, la evenimente importante.
Lumea copiilor a fost marcată anul acesta de o mică jucărioară, numita Spinner. Cei mici şi-au etalat în mediul virtual aptitudinile, în timp ce adulţii i-au lăudat efectul terapeutic. În Statele Unite, entuziasmul s-a mai diminuat după ce au apărut cazuri în care jucăria a luat foc.
Dintre animalele care au ajuns vedete pe internet în 2017 se remarcă un pui de hipopotam. Fiona este în centrul atenţiei încă din momentul în care a venit pe lume prematur, la grădina zoologică din Cincinnati. Milioane de oameni au urmărit pe internet cum Fiona face primii paşi sau cum se joacă alături de mama ei.
În august, Statele Unite au încremenit pentru o eclipsă totală de soare. Dincolo de cele două minute şi 40 de secunde istorice, americanii s-au lăsat antrenaţi în pregătiri, care au durat săptămâni. Iar subiectul a eclipsat multe dintre turbulenţele politice ale anului.
Mulţi au respectat regulile şi nu au privit spre cer fără a-şi proteja ochii. Nu şi Donald Trump însă. Preşedintele şi-a dat jos ochelarii în repetate rânduri în timp ce admira fenomenul de la balconul Casei Albe.