Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cele mai rapide modalități de a ajunge la Massif, în 3-5 martie 2023. Programul complet al autobuzelor

Fanii care vor să ajungă la finalul acestei săptămâni în Poiana Brașov pentru a petrece alături de gașca de prieteni la prima ediție Massif pot opta pentru mijloacele de transport în comun ce pleacă din orașele Brașov și Râșnov.

Organizatorii, împreună cu autoritățile locale, au pregătit un plan de mobilitate pentru Poiana Brașov, care include accesul pentru transportul public, pentru operatorii privați (microbuze și taxi-uri), precum și pentru firmele de ridesharing.

În perioada festivalului Massif, în intervalul orar 11:00 - 01:00, accesul în  stațiune pe ruta Brașov - Poiana Brașov va fi permis numai transportului public, autospecialelor MAI, mașinilor acreditate, operatorilor privați de transport și firmelor de ridesharing.

Cei care sunt cazați în unitățile hoteliere din Poiana Brașov și vor opta pentru  deplasarea la festival cu mașina personală vor putea face acest lucru în intervalul orar 11:00 - 01:00, numai pe ruta Râșnov - Poiana Brașov.

Organizatorii Massif recomandă călătoria cu autobuzul, cea mai rapidă variantă de a ajunge la festival

Mijloacele de transport în comun care vor circula pe ruta Brașov - Poiana Brașov vor sosi la o frecvență de aproximativ 10 minute, în intervalul orar 08:00 - 23:30, pentru a facilita accesul la festival. Liniile disponibile din Brașov sunt următoarele:

- Linia 20 (Livada Poștei - Poiana Brașov)

- Linia 100 (Gara CFR Brașov - Poiana Brașov)

- Linia 60 (Terminal Poiana Mică – Telecabină)

Pe parcursul celor trei zile, pentru linia 100, pe strada Lungă, în zona din fața sediului AJOFM, va fi amenajată o stație provizorie doar pentru sensul de urcare spre Poiana Brașov, iar frecventa liniei 60 va fi la 5 minute.

Tariful standard pentru un bilet de adult este de 4 lei. Biletul se poate achiziționa prin aplicația 24pay sau cu cardul bancar din punctele principale de vânzare a biletelor, care vor avea și un program prelungit: Poiana Brașov (08:00 – 01:00), Livada Poștei (până la ora 23:30), Gara CFR Brașov (până la ora 21.30).

Operatorii de la RATBV recomandă achiziționarea abonamentelor de o zi (Abonament 1 zi METROPOLITAN PASS – 10 lei) sau a abonamentelor de trei zile (Abonament 3 zile METROPOLITAN PASS – 30 lei).

Participanții pot accesa platforma oficială RATBV pentru a consulta programul autobuzelor 20 și 100, stațiile la care vor opri mijloacele de transport în comun menționate, dar și alte informații: https://www.ratbv.ro/.

Participanții pot ajunge din Râșnov direct în Poiana Brașov, la Massif, cu autobuzul 130M, care pornește din stația Park & Ride Râșnov.

A doua opțiune de transport pentru cei care și-au asigurat participarea la prima ediție Massif este via Râșnov. Dacă sunt cazați în oraș sau în vecinătatea lui, participanții pot ajunge în Poiana Brașov cu autobuzul 130M, care va circula între orele 8:00 - 00:00, la interval de 20 de minute, pornind de la Park & Ride Râșnov.

Zona Park & Ride Râșnov este situată în Poligon - parcarea de la Cetate, iar programul de funcționare și modalitățile de plată se găsesc pe site-ul oficial RATBV.

Participanții pot ajunge cu mașina personală până la zona special amenajată Park & Ride din Râșnov, care dispune de un număr limitat de locuri de parcare, continuând călătoria cu autobuzul direct în inima festivalului.

În perioada 3-5 martie, mijloacele de transport în comun care circulă pe ruta Râșnov (Poligon - parcarea de la Cetate) - Poiana Brașov vor pleca din 20 în 20 de minute.

Pentru întoarcerea de la festival, RATBV asigură autobuze care vor începe coborârea din Poiana Brașov în Brașov, de la ora 22:00

Lista traseelor speciale pentru plecarea de la festival către Brașov, comunicate de organizatori și autorități, sunt:

- Linia 1M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Triaj

- Linia 2M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Rulmentul

- Linia 6M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Saturn

- Linia 16M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Stadionul Municipal

- Linia 17M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Noua

- Linia 28M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Fundăturii

- Linia 34M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Timiș-Triaj

- Linia 36M: Poiana Brașov – Livada Poștei – Independenței

- Linia 50M: Poiana Brașov – Livada Poștei - Pietrele lui Solomon.

Toate aceste autobuze vor opri în toate stațiile de pe traseul liniei 20, iar apoi în stațiile de pe traseul urban urmat în Municipiul Brașov. Cei care doresc să ajungă în Râșnov vor putea lua autobuzul 130M din Poiana Brașov, cu terminalul Park & Ride.

Accesul în Poiana Brașov, permis operatorilor privați de transport și firmelor de ridesharing

Fanii Massif pot opta și pentru companiile de călătorie particulare sau cele de ridesharing, pe care le pot comanda din punctele de pick-up și drop-off special amenajate din Poiana Brașov. 

Pentru mai multe detalii, participanții pot vizualiza hărțile ce conțin opțiunile de transport din perioada festivalului Massif 2023 pe www.bemassif.com

Întregul plan de mobilitate a fost gândit de organizatori și autoritățile locale și reprezintă un proiect pilot, care ar putea stabili un nou model de practică care să fluidizeze accesul în stațiune și în alte perioade aglomerate din timpul anului.

Locuitorii din Poiana Brașov pot circula în zonele restricționate în baza unui permis de acces auto provizoriu.

Pe parcursul celor trei zile de festival, riveranii au acces rutier în intervalul orar restricționat (11:00 - 01:00) cu un permis de acces auto provizoriu, ridicat de la Centrul de Agrement (Punctul de acreditări) din Poiana Brașov sau de la Cinema Astra (Livada Poștei) din Brașov.

Permisul auto provizoriu poate fi obținut în perioada 1-5 martie 2023, între orele 11:00 - 20:00. Locuitorii din Poiana Brașov pot intra în posesia permisului auto provizoriu pe baza cărții de identitate sau oricărui alt act doveditor care atestă locuirea pe străzile restricționate sau desfășurarea de activități economice în zonele menționate.

 

Festivalul Massif are loc între 3 și 5 martie 2023, în Poiana Brașov. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult