Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cele mai mari service-uri auto, suspectate că s-au înțeles să pună prețuri nejustificat de mari pentru reparația daunelor

Cele mai mari service-uri auto din București sunt verificate de Consiliul Concurenței, după o reclamație venită din partea asigurătorului auto Asirom, potrivit căruia firmele s-au înțeles să practice tarife nejustificat de mari.  

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la opt unităţi care execută reparaţii auto decontate în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă (RCA), iar în cazul în care se constată încălcarea regulilor de concurenţă loială, companiile implicate riscă o amendă de până la 500.000 lei, informează autoritatea de concurenţă.

Conform sursei citate, inspecţiile au avut loc în cadrul cercetării aprofundate ce vizează o posibilă practică de concurenţă neloială privind exploatarea poziţiei superioare de negociere a service-urilor auto în relaţia comercială cu o companie de asigurări, în cazul decontării reparaţiilor efectuate pe baza poliţelor RCA.

Analiza a fost declanşată ca urmare a sesizării transmise de Asigurarea Românească Asirom - Vienna Insurance Group SA.

"În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă loială, companiile implicate riscă o amendă de până la 500.000 lei, iar autoritatea poate dispune măsuri pentru interzicerea săvârşirii faptei. În cazul în care persoanele fizice sau juridice recunosc săvârşirea practicii de concurenţă neloială, pot obţine reduceri substanţiale ale amenzilor", se menţionează în comunicat.

Citește și
Incendiu service auto Argeș
Incendiu la un service auto din Argeș. O clădire şi două mașini aflate în interior au fost distruse de flăcări
La ce firme face verificări Consiliul Concurenței

Potrivit prevederilor legale, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea afectată pentru prejudiciile suferite în urma unui accident prin achitarea reparaţiilor efectuate de service-urile auto. În acest context, perceperea unor preţuri/tarife nejustificat de mari pentru executarea lucrărilor de reparaţie a autovehiculelor avariate va influenţa prima de asigurare achitată de asigurat.

"Vrem să stabilim dacă unele service-uri auto impun tarife nejustificat de mari, pe care companiile de asigurare sunt obligate legal să le plătească, tarife care, ulterior, conduc la creşterea preţului poliţei RCA", a explicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, citat în comunicat.

Companiile la care s-au desfăşurat inspecţii inopinate sunt: Adely Trans Company SRL, Ali Car Reparaţii Auto SRL, Prof's Solution Service SRL, Top Lac Service Cotroceni SRL, Auto Klasen SRL, Auto Hoff Technology SRL, Top Lac Auto Service SRL şi Damar Colision SRL.

Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilei practici de concurenţă neloială. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult