Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce salariu are guvernatoarea româncă a Băncii Naționale a Moldovei față de Isărescu de la BNR

Anca Dragu, guvernatoarea româncă a Băncii Naționale a Republicii Moldova, va avea un salariu lunar net de circa 8.400 de euro pe lună, de aproape trei ori mai mic decât cel încasat de Mugur Isărescu, omologul de la BNR.

Anca Dragu, fostul ministru român al Finanțelor și președinte al Senatului, nu a fost numită chiar intempestiv la conducerea Băncii Naționale a Republicii Moldova, chiar dacă anunțul în sine a reprezentat o mare surpriză. A

stfel, românca a depus cerere pentru obținerea cetățeniei moldovene pe 27 iulie 2023, cu o jumătate de an înainte să fie numită în guvernator al BNRM, în ultimele zile ale anului, scrie Europa Liberă.

Anca Dragu a primit oficial cetățenia Moldovei pe 21 decembrie, iar pe 22 decembrie a fost instalată guvernator al Băncii Naționale de peste Prut. Românca l-a înlocuit pe Octavian Armașu, demis de Parlamentul Moldovei pentru implicarea sa în dosarul ”furtul miliardului”.

Potrivit BNRM, Anca Dragu va avea același salariu ca predecesorul său. Potrivit ultimei sale declarații de avere, Armașu avea un salariu lunar net de 163.000 lei moldovenești (circa 8.400 de euro). Banca Națională a Moldovei a adăugat că românca nu va beneficia de locuință de serviciu.

Citește și
Mugur Isărescu, colaborator al Securității. Ce a decis Curtea de Apel București
Guvernatorul BNR, atac la guvernanți: „A fost un abuz de politici fiscale în mod evident”
Mugur Isărescu încasează 21.500 euro net pe lună

Guvernatoarea Anca Dragu va avea astfel un salariu net de trei ori mai mic decât cel al omologului său Mugur Isărescu.

Guvernatorul Băncii Naționale a României a declarat pentru ultimul an venituri salariale de peste 1 milion de lei, la care s-au adăugat 30.000 lei de la Academia Română și o pensie de aproape 238.000 lei.

Per total, Mugur Isărescu a câștigat aproximativ 107.000 lei net pe lună, echivalentul a 21.500 de euro.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult