Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ce mistere ascunde epava unei nave construită cu 5 secole înainte de Hristos

Your browser doesn't support HTML5 video.

O epavă antică, scufundată lângă o insulă grecească cu 5 secole înainte de Hristos, va deveni, în premieră, accesibilă publicului.

Primii amatori de scufundări au ajuns deja la situl arheologic aflat la 20 - 30 de metri pe fundul Mării Egee.

Nu se știe denumirea originală a corăbiei, dar arheologii au botezat-o "Peristera", după o insulă grecească nelocuită din apropierea locului unde a fost descoperită, la începutul anilor '90.

Un adevărat vas cargo antic, corabia transporta mii de amfore, conţinând probabil vin, atunci când s-a scufundat, la sfârșitul veacului 5 înainte de Hristos.

„Până la descoperirea acestei epave credeam că cele mai mari corăbii din acea perioadă erau construite de romani în secolul I î. Hr. Aveau până la 70 de tone și puteau transporta până la 1.500 de amfore. Iată, însă, că am descoperit o corabie construită cu câteva secole mai devreme, în secolul 5 î. Hr., care putea transporta 4.000 de amfore și avea probabil 126 de tone”, spune Elpida Hadjidaki, arheolog subacvatic. 

Ce oferă epava

Cala, punţile şi catargele din lemn au putrezit de-a lungul timpului. Dar a rezistat, până la noi, încărcătura.

Iar imaginea pe care o oferă este spectaculoasă - mii de vase antice de lut, în marea lor majoritate intacte, zac pe fundul mării, aliniate în şiruri suprapuse.

Peşti, bureţi şi alte creaturi marine au populat amforele, adăugând culoare şi viaţa sitului arheologic din adâncuri.

„Ne-au trebuit ani de zile pentru pregătirea sitului. Și e logic să fie așa pentru că siturile subacvatice antice și mai ales epavele antice sunt expuse și foarte fragile. De aceea, trebuie îndeplinite toate condițiile înainte ca să poată fi vizitate”, spune Dimitris Kourloumelis, șeful echipei de arheologi. 

Epava nu şi-a dezvăluit încă toate misterele. Doar o mică parte a fost excavată, iar specialiştii n-au aflat încă de ce şi cum s-a scufundat... Sau dacă, cine ştie, mai transporta vreo comoară pe lângă amfore.

Recent, a fost primul test pentru tururi ghidate la epava Peristera. Au luat parte scafandri profesionişti, dar şi câţiva amatori de scufundări.

În cadrul proiectului finanţat din fonduri europene, vor fi incluse și alte epave din Marea Egee. Mai mult, ar urma să fie extins în Italia și Croația.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult