Ce a pățit un elefant forțat să danseze pentru amuzamentul turiștilor. GALERIE FOTO
Galerie foto
Elefantul în vârstă de 3 ani și-a petrecut întreaga viață la o grădină zoologică. Animalul a fost numit „Dumbo” și a fost forțat să danseze și să facă tot felul de trucuri a-i distra pe turiști.
Potrivit veterinarilor, animalul a murit din cauza unei infecții netratate a tractului digestiv. Asta pentru că organismul său nu asimila nutrienții necesar, motiv pentru care oasele sale erau foarte proeminente.
Dumbo a devenit subnutrit, iar la un moment dat picioarele sale au cedat, nemaiputând să îi susțină greutatea corpului, potrivit Metro.
De abia după trei zile, îngrijitorii de la grădina zoologică au realizat că picioarele sale s-au rupt. Apoi l-au dus la tratament, însă a fost mult prea târziu.
„Nu pot să îmi imaginez suferința prin care a trecut Dumbo în tot acest timp. Este un sfârșit tragic”, au spus membri unei campanii.