Cazul militarului din Constanța căruia i s-a furat arma în post: ar fi o glumă proastă a colegilor, care vor să scape de el
Cazul militarului din Constanța căruia un bărbat înarmat cu un cuțit i-a furat pistolul mitralieră și încărcătorul în timp ce se afla în postul de pază de la Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat ar putea fi o glumă proastă din partea colegilor acestuia, scrie Replica de Constanța.
Potrivit sursei citate, una dintre pistele urmărite de anchetatori ar fi că militarul ar fi fost victima unei înscenări puse la cale de colegii săi, care vor să scape de el și să determine, prin această ”glumă”, demiterea acestuia din rândurile Armatei.
Ipoteza nu este fantezistă, în condițiile în care militarul a dat până acum patru declarații contradictorii despre evenimentele care au avut loc în seara zilei de sâmbătă, 18 martie.
Soldatul a recunoscut că nu era atent și se uita la o slujbă religioasă pe telefonProcurorii militari au constatat că soldatul s-a contrazis și a fost incoerent în declarații, astfel încât varianta unei glume proaste nu poate fi exclusă.
În plus, militarul a recunoscut că nu era atent în timp ce făcea de pază, iar în moment atacului urmărea o slujbă religioasă pe telefonul mobil. Mai mult, agresorul a acționat știind foarte bine zona și, foarte probabil, și pe militarul căruia i-a furat arma.
Pistolul mitralieră și muniția aferentă nu au fost găsite nici până la această oră și se ia în calcul probabilitatea să fi fost aruncate în canalul navigabil care face legătura dintre Portul Midia și Lacul Siutghiol.
Sursa: StirilePROTV
Dată publicare: 22-03-2022 20:37