Căsuța misterioasă fotografiată într-un tunel feroviar. De ce pasagerii nu o pot vedea
Coliba se află între șine la gara Lime Street, din centrul orașului și a fost construită în urmă cu un secol pentru muncitori, ca un loc în care aceștia să își petreacă pauzele.
Construcția este greu de accesat în mod normal, fiind vorba despre o linie intens circulată, însă în 2017, când gara a fost închisă timp de 23 de zile pentru renovări, un muncitor a putut să facă fotografieze căsuța bizară.
„Noi întotdeauna am știut că este acolo, dar mulți pasageri s-ar putea să nu știe. Datorită locației sale și a unghiului la intrarea în Lime Street, este ușor să o ratezi când călătorești prin gară”, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului Network Rail.
În 2018, jurnaliștii de la Liverpool Echo au putut intra în tuneluri când circulația trenurilor era oprită și au fotografiat coliba.
Cu toate că nu a mai fost folosită în ultimii 50 de ani, mai există elemente care arată pentru ce era utilizată. În imaginile din interior se vede o bancă și o masă pe care se află ceea ce pare un ceainic și o cană. Coliba are și un șemineu, la care muncitorii se încălzeau în timpul iernii.
„Echipele de întreținere a căii ferate veneau aici și luau prânzul, beau o ceașcă de cafea, își aprindeau focul și așteptau între trenuri”, a spus Graeme Whitehead, reprezentant al Network Rail.
„Nu avem de gând să facem nimic cu ea, va rămâne aici, este protejată sub tuneluri și va rămâne pentru totdeauna”, a mai spus el.