Care sunt cele mai căutate activități de relaxare în rândul românilor și care sunt tarifele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mai bine de jumătate din experiențele pentru a petrece timpul liber sunt cumpărate pentru a fi dăruite, arată datele unei platforme de profil.
Să plutească preț de câteva momente deasupra orașului a devenit una dintre cele mai căutate activități de relaxare în rândul domnilor curajoși. Alții se întrec cu mașinile pe circuit, trag cu arma, ori se plimbă cu ATV-urile.
Distracție și voie bună găsim și în această sală de jocuri din Cluj Napoca. Atât copiii, cât și adulții se întrec în sărituri, într-o încăpere plină de saltele și trambuline.
Vlad este din Cluj-Napoca și le-a făcut o surpriză prietenilor săi. Le-a luat bilete pentru casa săriturilor.
Vlad: ,,Am venit cu prietenii mei și sperăm să avem o experiență minunată pentru tinerii de vârsta noastră să putem împărtăși cu prietenii experiențele pe care ni le dorim noi.”
O oră de distracție costă 40 de lei. Lunar, aproximativ 3.000 de persoane ajung aici.
Aneta Neagomir - proprietar sală sărituri: ,,Avem mai multe atracții, trambulinele fiind în principal zona numărul unu de atracție, dar avem și panouri de cățărat de unde e bine să cazi în groapa de bureți, pe moale adică. Avem două coșuri de baschet unde sari și îți exersezi săriturile este o zonă de ninja aici în spatele meu".
Platformele de profil care pun la dispoziție astfel de activități au început să fie tot mai căutate, mai ales după ridicarea restricțiilor. Sunt mii de activități de relaxare, atât în orașele din țară, cât și city break-uri în diferite capitale europene.
Sveatoslav Vizitiu, fondator platformă: „60% din utilizatorii noștri fac cadouri la experiențe, experiențele pot să fie de orice tip, să te duci la SPA, să sari cu parașuta, să faci o adrenalină. Sunt cadouri inclusiv pentru copii, să petreacă toată familia, iar apoi sunt experiențele de adrenalină, rafting, să faci mountain bike”. În rândul doamnelor, cele mai apreciate cadouri sunt săriturile cu parașuta, sesiunile de masaj sau cinele romantice. Organizatorii au în plan să extindă astfel de activități și pentru angajații companiilor.
Oana Pascu, fondator platformă: „În general, în această perioadă, de final de an, din ultimul trimestru al anului, se întâmplă acele experiențe de echipă. Experiențe de supraviețuire, experiențele de degustări în echipă, sunt o grămadă de variante. În același timp, ne pregătim la toate aceste evenimente corporate care vor avea loc să existe festivități de premiere”.
Românii plătesc în medie 400 de lei pentru un astfel de pachet.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: romani , relaxare , actiuni , saritura cu parasuta
Dată publicare: 28-08-2022 19:51