Cardul de sănătate european. Ce este, cum îl poți obține și ce beneficii oferă
Persoanele care vor să obțină un card de sănătate european trebuie să știe ca acesta se eliberează gratuit de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Ce este cardul de sănătate europeanCardul de sănătate european este un document în baza căruia asiguratul are dreptul la servicii medicale în cadrul unei șederi temporare într-un stat membru al Uniunii Europene, precum și în Islanda, Liechtenstein, Norvegia și Elveția.
Serviciile medicale acordate în statele membre UE, în baza cardului, sunt cele prevăzute de legislația fiecărui stat și nu trebuie să depășească ceea ce este necesar din punct de vedere medical în timpul șederii temporare.
Cine poate deține cardul de sănătate europeanCardul de sănătate european poate fi deținut de orice persoană care are calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate și face dovada achitarii la zi a contribuției.
Beneficiile unui astfel de cardPe baza cardului de sănătate, posesorii pot beneficia de servicii medicale pentru mai multe boli, inclusiv cronice, precum și pentru sarcină sau naștere, în cazul în care acestea reprezintă o urgență.
Cardul european de sănătate nu acoperă costurile serviciilor medicale în situația în care scopul expres al călătoriei posesorului este de a obține tratament medical în afara țării.
De asemenea, nu este o alternativă la asigurarea de călătorie deoarece nu acoperă costurile serviciilor medicale private sau costuri precum prețul călătoriei cu avionul înapoi în țară.
Cum să-l obții, pas cu pasPentru a obține cardul de sănătate european, salariații trebuie să întocmească un dosar care să cuprindă următoarele acte:
► Cerere de eliberare a cardului de sănătate european;
► Actul de identitate în original și copie;
► Adeverință de salariat;
Pentru eliberarea cardului de sănătate, pensionarii trebuie să întocmească un dosar care să cuprindă următoarele acte:
► Copie decizie de pensionare (pentru situațiile în care nu s-a realizat plata pensiei);
► Copie asupra capacității de muncă (cu termenul de revizuire) în cazul pensiilor de invaliditate;
► Talon pensie din luna anterioară; calitatea de pensionar poate fi dovedită cu o adeverință eliberată de instituția plătitoare a pensiei; În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0 - 18 ani, pentru eliberarea cardului de sănătate, dosarul trebuie întocmit de părinți.
Tinerii cu vârsta între 18 - 26 ani, elevi, studenți sau ucenici care nu realizează venituri din muncă și doresc să obțină cardul de sănătate european, trebuie să prezinte următoarele acte:
► Document valabil din care să rezulte că au calitatea de elev/student, vizat de instituția de învățământ;
Pentru absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, dovada calității de asigurat se face cu un document valabil din care să rezulte că au absolvit studiile liceale în cursul anului curent.
► Declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu realizează venituri din muncă sau alte venituri impozabile;
După depunerea dosarului, solicitanții pot ridica cardul de sănătate european de la Casa de Asigurări de Sănătate în termen de 7 zile lucrătoare.
Cardul este valabil 24 luni de la data eliberării. Cu maxim o lună înainte de expirarea lui se poate obține unul nou, conform procedurii menționate mai sus.
Sursa: cas.cnas.ro, StirilePROTV
Etichete: servicii medicale , card de sanatate
Dată publicare: 20-10-2022 21:12