Carambol rutier pe un drum din Județul Bihor. Un șofer a fost încarcerat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Unul dintre autoturisme ar fi intrat pe contrasens și a izbit alte două. Impactul a fost atât de puternic, încât una dintre maşini s-a rostogolit și a rămas răsturnată, cu roțile în sus.
Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 76, care leagă Oradea de Beiuş. Unul dintre şoferi ar fi pierdut controlul volanului, a derapat şi a intrat pe contrasens. S-a izbit violent de alte două maşini care veneau din faţa sa.
Unul dintre şoferi şi-a dat seama că va fi lovit şi a oprit înainte de impact, spune tatăl său.
O şoferiţă de 36 de ani, aflată în prima maşină lovita, a suferit impactul cel mai puternic. Automobilul ei s-a răsturnat şi a rămas blocată în caroseria deformată. A fost nevoie de echipa de descarcerare pentru a o elibera.
Cms. șef Alina Fărcuța - purtător de cuvint IPJ Bihor: „În accident au fost implicate trei autoturisme, iar două persoane au fost transportate la spital, pentru îngrijiri și investigații medicale”.
Şoferul vinovat a scăpat cu câteva contuzii, dar ceilalţi doi au ajuns la spital. Poliţiştii au făcut măsuratori pentru a stabili exact dinamica accidentului şi cauzele producerii acestuia.