Cappadocia, varianta românească. A început Parada Baloanelor cu Aer Cald la Mătrici. Cât costă o călătorie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Vremea a fost perfectă, așa că platoul de unde sunt lansate baloanele s-a umplut de oameni. Unii au venit de la sute de kilometri.
Este deja o tradiție: În ultimul weekend din luna septembrie, piloți din țară și de peste hotare își dau întâlnire în satul aflat la 40 de km de Târgu Mureș. Cu o vechime de 18 ani, este cel mai vechi eveniment de acest fel din România.
Lorincz Miklos, organizator: „Când zbori cu balonul practic te lași în voia naturii. E aventuros. Oamenii sunt din ce în ce mai curioși să încerce zborul cu balonul”.
Dan Chiriac, pilot instructor Aeroclubul României: „Zboruri multe au fost frumoase, pentru mine cel mai important e relația de prietenie care se leagă. Este un sport care nu poate fi practicat de unul singur , poți să fi cel mai grozav pilot din lume , dacă e te duci la zbor singur, te uiți la remorca în care este balonul și nu poți să faci nimic”. Cei dornici de o aventură aproape de nori, dar și mulți curioși au venit din toată țara.
Cuplu: „Suntem din Timișoara. Mi-am dorit de foarte mult timp să zbor cu balonul cu aer cald și am văzut oportunitatea asta și am venit cu fata mea să încercăm acestă experiență”.
Zborul cu balonul e destul de scump, însă nu duce lipsă de clienți. La Mătrici, o călătorie costă 800 de lei.
Festivalul Baloanelor continuă și duminică, însă e posibil ca vremea să strice planurile. În județul Mureș sunt anunțate ploi și intensificări ale vântului.