Capitala europeană în care te poți da în leagăn la 120 de metri înălțime. Cât costă cinci minute de relaxare și senzații tari
Your browser doesn't support HTML5 video.
Mai exact, este suspendat la 120 de metri deasupra uneia dintre marile piețe din centrul Berlinului.
Cei care au pus la cale totul spun că este singura instalație de acest fel din Europa.
La mare înălțime, cu Piața Alexander la picioare și în dreptul faimosului turn de televiziune din Berlin, cativa curajosi testeaza leagănul inedit. Printre ei, un reporter de la postul de televiziune RTL.
Vivian Bahlmann, reporter RTL: "De fapt, este doar un leagăn. Nu trebuie să mă arunc singură (ca la săritul cu coarda), nu-i nevoie să zbor nicăieri. Așa că ar trebui să fie chiar simplu, nu-i așa?".
După ce a fost prinsă bine în centuri de siguranță, pentru jurnalista a inceput aventura - la 120 de metri deasupra pamantului.
Odată depășită panică din primele clipe, experiența poate fi una spectaculoasă. Temerarii sunt invitați să se bucure de peisaj și sa imortalizeze momentul cu telefonul.
Torsten Fischer, director tehnic High Swing Berlin: "Este o modalitate bună de a îmbina senzația provocată de adrenalină cu răcoarea de la înălțime și de a te relaxa, în același timp. O experiență care amintește de jocurile din copilărie, pe care o poate face oricine, care este relaxantă, dar la un alt nivel".
Cei interesați de o porție de adrenalină trebuie să aibă peste 14 ani și să cântărească sub 118 kilograme. Cinci minute de legănat costă 25 de euro.