”Camera de furie”, locul din Iași în care, pentru 50 de lei, distrugi tot ce îți iese în cale. ”Este OK să nu fii OK”
O afacere inedită şi-a făcut loc pe piaţa ieşeană: doi tineri au deschis recent în Iaşi o “cameră de furie”, un loc în care oamenii plătesc de la 50 de lei/şedinţă pentru a sparge diferite obiecte care nu mai sunt de folos nimănui cu o rangă, ciocan, bâtă de baseball sau crose de golf, ”arme” pe care le primesc la faţa locului, scrie Ziarul de Iași.
Camera este amenajată în stilul „acasă”, astfel că se găsesc în încăpere electronice şi electrocasnice, veselă, piese de mobilier. În cadrul unei şedinţe, clienţii pot distruge tot ce reuşesc din ceea ce se află în cameră, iar prin asta scapă de stres, consideră Lucia Ţanţuc şi Andrei Toma, cei doi tineri care s-au aventurat în această afacere în urmă cu două luni, iar până acum se declară mulţumiţi, având cel puţin câte un client pe zi.
„Unii clienţi mai improvizează şi folosesc piesele de mobilier din cameră pe post de arme. Nici nu vă imaginaţi cât de distractiv este să loveşti în maşina de spălat rufe cu aspiratorul, sau cu un cuptor cu microunde în aragaz. Ne place să observăm cât de încântaţi sunt oamenii când ajung pentru prima dată în cameră şi cât de încărcaţi de adrenalină, dar şi extenuaţi ies din cameră.
Mulţi ne-au spus că ar fi echivalentul a două şedinţe la sală, la cât efort fizic depun în cameră. Am avut grupuri care au ajuns la noi din alte oraşe, care au venit la Iaşi special pentru Smash Room sau clienţi recurenţi, care nu sunt la prima şedinţă, ceea ce ne dă încredere”, explică tinerii.
”Uneori e mai bine să lăsăm emoțiile negative să răbufneasc㔄Probabil cu toţii, la un moment dat în viaţă, am fost aduşi în faţa unei situaţii în care ne venea să aruncăm cu telefonul de perete, cu farfuria de podea. Oricât de mult am încerca să ne înăbuşim aceste emoţii, din păcate, pe termen lung nu este sănătos. Este OK să nu fim OK. Uneori e mai bine să lăsăm emoţiile negative să răbufnească şi să ne continuăm viaţa în ritmul nostru obişnuit.
Camera noastră a fost gândită special pentru asta. Să poţi intra, să-ţi laşi gândurile şi emoţiile negative acolo, iar noi strângem după. Acolo poţi plânge, ţipa, urla, sparge tot ce vrei. Totul ca să fii bine după. Pe partea cealaltă sunt cei dornici de senzaţii noi, adrenalină, precum suntem şi noi, care caută modalităţi noi de a se distra şi de a-şi reîncărca bateriile”, mai spune Lucia.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: iași , pret , camera , electrocasnice , furie , distrugere , rabufnire
Dată publicare: 09-01-2024 09:55