Încă un premiu la festivalul de la Venetia pentru „Anul Nou care n-a fost”: Cel mai bun film din sectiunea „Orizzonti”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pelicula, a cărei acțiune este plasată în ajunul Revoluției din 1989, a câștigat, duminică seara, premiul cel mare al secțiunii „Orizzonti”.
Asta după cele trei premii adjudecate în ajun, inclusiv prestigioasa distincție acordată de Federația Criticilor de Film. Râvnitul „Leu de Aur” a ajuns la cineastul spaniol Pedro Almodóvar.
Bogdan Mureșanu, regizor, scenarist și producător: „Îmi vine greu să cred că mă aflu acum pe această scenă, reprezentând o echipă minunată. Am avut 42 de actori și o sumedenie de locații. Fiind un film de epocă, a fost foarte dificil de realizat. Chiar am avut nevoie de entuziasm și de sprijinul unei întregi rețele de prieteni, rude, iubiți, parteneri. Lor tuturor le dedic acest premiu.”
Structura caleidoscopică a filmului, la care echipa a lucrat mai bine de doi ani, dar și interpretările impecabile au cucerit juriul secțiunii „Orizzonti”, dedicată celor mai noi și interesante tendințe estetice și expresive din cinema. Regizorul și scenaristul mărturisește că l-au inspirat povești reale despre care a citit ori pe care le-au trăit unii dintre cunoscuții săi.
Pentru că filmul vorbește despre tiranie și despre viața trăită în frică și paranoia, dedic acest premiu tuturor oamenilor din lume aflați încă în această situație, celor care caută demnitate, libertate și umanitate. Sper să aveți un An Nou așa cum am avut și noi!
Gala a continuat cu palmaresul competiției oficiale.
Leul de Aur pentru cel mai bun film se acordă peliculei „The Room Next Door”, regizată de Pedro Almodóvar. Cineastul spaniol a dedicat trofeul celor două actrițe din rolurile principale.
Pedro Almodóvar: „Unul dintre privilegiile regizorului este să fie primul martor al miracolului care se întrupează în fața camerei de filmat. Niciodată nu voi avea suficiente vorbe să vă mulțumesc! Julianne și Tilda, premiul ăsta e pentru voi!”
„The Room Next Door” redă ultimele zile ale unei foste jurnaliste, corespondent de război, bolnavă de cancer în fază terminală. Personajul decide să se sinucidă și îi cere unei vechi prietene să-i fie alături.
Almodóvar: „Filmul nu vorbește doar de solidaritatea de care e capabil personajul lui Julianne, ci și despre decizia personajului Tildei de a termina cu viața, când existența îi oferă doar durere fără soluții. Cred că să poți spune adio acestei lumi în mod curat și demn este un drept fundamental al ființelor umane.”
Trofeul pentru regie l-a răsplătit pe cineastul american Brady Corbet pentru „The Brutalist”. În această peliculă-fluviu, elogiată de critici, Adrien Brody readuce la viață povestea arhitectului maghiar László Tóth, scăpat de ororile nazismului și refugiat în Statele Unite.
La categoriile de interpretare, juriul condus de actrița franceză Isabelle Huppert a considerat că Nicole Kidman și francezul Vincent Lindon au reușit cele mai bune interpretări actoricești.
Vincent Lindon, actor în „The Quiet Son”: „Sunt extraordinar de emoționat. Mulțumesc juriului pentru un premiu la care am visat îndelung și care-mi va schimba, cât de puțin, cursul existenței. Mulțumesc, Isabelle!”
Actorul francez a impresionat juriul cu partitura unui tată care se confruntă cu deriva unuia dintre fiii săi către radicalismul de extremă dreaptă.
În schimb, Nicole Kidman nu și-a putut ridica trofeul cucerit pentru jocul bulversant din „Babygirl”. La o zi după premiera de gală de la Veneția, actrița australiană a primit vestea sfâșietoare a morții mamei ei.
Sursa: Pro TV
Etichete: premiu , film romanesc , festivalul de film de la venetia
Dată publicare: 08-09-2024 19:15