Boala gravă pe care o poți preveni dacă mănânci iaurt. Câte porții trebuie consumate și care sunt beneficiile alimentului
Administrația a anunțat în martie că nu va obiecta la o afirmație a Danone North America - producătorul Danone și al altor mărci populare de iaurt - potrivit căreia consumul regulat de iaurt ar putea reduce riscul de diabet de tip 2.
FDA vrea ca informația să apară pe etichetele produselor alimentare care conțin iaurt, „cu condiția ca mențiunile de sănătate calificate să fie formulate astfel încât să nu inducă în eroare consumatorii și să fie îndepliniți alți factori pentru utilizarea mențiunii".
„După ce a analizat petiția și alte dovezi legate de mențiunea calificată de sănătate propusă, FDA a stabilit că există unele dovezi credibile care susțin o relație între consumul de iaurt și reducerea riscului de diabet de tip 2, dar aceste dovezi sunt limitate”, a precizat FDA într-un comunicat, potrivit Fox News.
Medicii nutriționiști spun că un singur aliment nu ar putea influența decisiv reducerea riscului de apariție a diabetului de tip 2, dar recunosc că are anumite beneficii.
Sherry Coleman Collins, un dietetician, spune că un consum regulat de iaurt este de 3 porții pe săptămână, fiind și cantitatea minimă care a stat la baza afirmațiilor.
„Nu-mi place ideea de a sugera că un singur aliment are puterea de a reduce bolile, pentru că știm că totul ține de fapt de modelul de alimentație. (...) „Iaurtul - ca parte a unei diete bogate în alimente pe bază de plante, cum ar fi fructele, legumele și cerealele integrale, alimente proteice, cum ar fi carnea slabă și/sau fasolea, lintea și soia, precum și lactate fermentate - s-a dovedit a fi foarte benefic pentru sănătate”, a precizat medicul.
Atunci când alegeți iaurtul, Collins a recomandat să căutați varietăți care au un conținut scăzut de zahăr adăugat.
„Iaurtul grecesc simplu este fantastic, deoarece este bogat în proteine și calciu și puteți ajusta dulceața după bunul dumneavoastră plac adăugând puțină miere și/sau fructe".
Iaurtul conține culturi vii și active şi reprezintă o modalitate bună de a introduce bacterii bune în alimentație. În plus, este un aliment care stimulează digestia și restabileşte eficient flora intestinală și este apreciat pentru cantitatea mare de bacterii probiotice care au capacitatea de a recoloniza complet tractul intestinal după utilizarea de antibiotic.