Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Bătaie de proporții în comuna Vlădești, pornită de la încăierarea unor câini. Polițiștii au fost depășiți numeric

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un scandal de pomină s-a iscat ieri între două familii, în comuna argeșeană Vlădești.

Totul a pornit de la câinii care s-au încăierat, iar stăpânii lor au făcut la fel! 5 persoane cu vârste între 20 și 54 de ani și-au împărțit pumni și picioare, până au venit polițiștii și mascații, chemați de vecini.

Polițiștii din comună, depășiți numeric, au descărcat spray-urile paralizante, dar n-au reușit să-i potolească pe bătăuși. Au chemat în ajutor colegi din mai multe localități. Opt persoane au fost duse la audieri, iar anchetatorii încearcă acum să afle cine a sărit primul la bătaie.

Agent șef principal Florin Popa, purtător de cuvânt IPJ Argeș: „Două persoane, care au avut nevoie de îngrijiri medicale, s-au deplasat la spital. În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii de loviri sau alte violențe şi tulburarea liniştii publice”.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult