Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Supărat pe vecinii săi, un sătean din Buzău a stropit cu benzină banca pe care aceștia se întâlneau

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un bărbat dintr-o comună din Buzău, supărat pe concetățenii săi, a făcut un efort demn de o cauză mai bună.

A adus de acasă un bidon cu ulei de motor şi a stropit o bancă unde se întâlneau de obicei sătenii. Spre ghinionul lui toată scena a fost surprinsă de o cameră de supraveghere.

Bărbatul a fost identificat şi dus la poliţie pentru declaraţii. A fost amendat cu 200 de lei, iar primăria îl obligă să recondiţioneze banca.

Bărbatul de 54 de ani din Smeeni a venit noaptea lângă bancă, a aşteptat până când nu a mai fost nimeni prin preajmă, a scos o sticlă şi a stropit banca. Dimineaţa sătenii care obişnuiau să se întâlnească în acel loc, au văzut că banca este murdară şi îmbibată cu ulei de motor.

Localnic: „Probabil că au fost copii sau au fost doamnele mai în vârstă care stăteau să mai bârfească pe la colţul străzii, oricum este un gest inexplicabil şi un gest urât”.

Fapta a ajuns şi la urechile angajaţilor primăriei care au verificat imaginile de pe camerele montate în sat. Au văzut că acesta a acţionat cu prudenţă.

Bărbatul a fost chemat la poliţie ca să dea explicaţii dar nu are nicio justificare pentru gestul său.

Ion Andrei, primar Smeeni: „Am înţeles că nu a avut o explicaţie rezonabilă, că vezi doamne aşa i-a venit lui sau că are ceva cu cineva care stă pe banca aia acolo. Singura noastră cerinţă este să aducă banca în stadiul în care a fost, adică să o cureţe, să o vopsească”.

Localnicii sunt indignaţi de ceea ce a făcut.

Localinc: ”Să plătească, să repare banca dacă îi dă vreo amendă ceva.”

Pentru gestul său bărbatul a fost amendat cu 200 de lei şi va trebui să plătească şi repararea băncii.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult