Averea uriașă descoperită în bagajul de mână a unui bărbat pe aeroportul din München. Ce au găsit vameșii după un control
Incidentul a avut loc pe 19 noiembrie 2023, însă a apărut în presa internațională abia acum. La verificarea de la intrarea în terminal, pensionarul a declarat că are asupra sa circa 300 de euro, a anunțat Direcția Principală a Vămilor din München, potrivit Ukrainska Pravda. Ulterior, „înainte de îmbarcare, un bărbat necunoscut a predat un bagaj de mână” pensionarului, se arată în reportul poliției germane.
„În urma celui de-al doilea control vamal, în bagajul de mână primit au fost găsite aproape 455.000 de euro. Banii au fost confiscați, iar împotriva bărbatului a fost inițiată o procedură penală”, a transmis biroul vamal din München.
Purtătorul de cuvânt al departamentului, Marie Muller, a spus că ucraineanul nu poate explica sursele acestor bani.
Ancheta în acest caz continuă.