Autoritățile din Cluj-Napoca au pus statuia fondatorului bisericii unitariene în spatele unei stații de autobuz
Statuia lui David Ferenc, una dintre cele mai importante personalități clujene, a fost pusă în spatele unei stații de autobuz din oraș, astfel încât cu greu poate fi văzută de cineva, scrie Monitorul de Cluj.
Viceprimarul Dan Tarcea a precizat că stația de autobuz va fi mutată. ”Copertina se va muta până la sfârșitul proiectului. Nu este locul stației acolo. Statuia a fost amplasată după ce a fost pusă stația”, a transmis viceprimarul.
Laura Laurențiu, fost jurnalist, a atras atenția pe rețelele de socializare că stația de autobuz Sora din Cluj-Napoca este amplasată chiar în fața statuii lui Dávid Ferenc, care abia se mai vede:
„Clujul nu-i un oraș pe care să-l dea frumusețea afară din casă, dar cu puțină atenție la detalii ar putea avea colțuri fermecătoare. Cum ar fi locul unde e statuia lui Dávid Ferenc.
Putea fi mutată stația aia de autobuz 10 metri mai înspre Mărăști, ca să vezi statuia în toată frumusețea ei? Putea. Dar na, asta ar însemna ca pentru cei de la Urbanism să conteze detaliile sau să gândească mai departe de vârful nasului. Nu e cazul.
PS: Dávid Ferenc a fost cel care a pus bazele unitarianismului, o religie care a pornit de la Cluj și care are reprezentanți precum Sir Isaac Newton, Edvard Grieg, Béla Bartók, Florence Nightingale sau Linus Pauling. Zic că ar merita să se vadă. Nu, domnule Emil Boc?”.