Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Au fost împreună șapte decenii și au murit la câteva ore distanță. „Tata nu ar fi vrut să fie aici fără ea”

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ce au fost împreună mai bine de șapte decenii, doi soți din Statele Unite au părăsit această lume la câteva ore unul după altul.

Și-au stat alături până la moarte, așa cum au jurat în fața altarului. Una dintre fiicele lor a vorbit despre frumoasa poveste de iubire.

Ambii soţi aveau peste 90 de ani și, de ceva vreme, erau cazaţi într-un azil pentru bătrâni, unde împărțeau o cameră modestă.

Candy Engstler, fiică: „Am fost sunați de la casa de bătrâni în jurul orei 4 dimineața să ne spună că ea (mama) a murit.”

Femeia şi sora ei s-au dus imediat să fie alături de tatăl lor, în acele momente cumplite. Bărbatul de 94 de ani nu se despărţea niciodată de soția cu doi ani mai în vârstă, mai ales de când femeia fusese diagnosticată cu Alzheimer.

Candy Engstler, fiică: „Ne-a luat pe amândouă de mâini, de o parte și de alta a patului, și a spus: "Mulțumesc, Doamne, că ai luat-o în grija ta. Ai putea, te rog, să mă iei și pe mine?"

Citește și
Animație Grafică Baia Mare
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a petrecut accidentul din Baia Mare în care un șofer a zdrobit doi tineri care așteptau autobuzul

Câteva ore mai târziu, dorința i-a fost ascultată.

Candy Engstler: „La ora 7 am primit un telefon și am fost anunțați că a murit și el.”

Deşi a rămas fără ambii părinţi în câteva ore, femeia se consolează cu gândul că aceştia sunt din nou împreună. Și că viaţa lor a fost plină de iubire.

Candy Engstler: „Sunt norocoși că divinitatea le-a permis să treacă pe cealaltă lume în aceeași zi. Tata nu ar fi vrut să fie aici fără ea, așa că este o binecuvântare.”

Numeroase fotografii și înregistrări video demonstrează că cei doi soţi au avut o relaţie specială.

Fiica povestește că, în tinerețe, tatăl său obișnuia să mintă în legătură cu vârsta. La 17 ani a mințit că este mai mare pentru a se înrola în Marină, iar mai târziu - pentru a cuceri fata de care se îndrăgostise. Se temea că nu i-ar fi dat atenție pentru că era mai mic decât ea. Jocul a continuat până în ultimii ani de viaţă.

Candy Engstler: „Mama avea 96 de ani și nu-i plăcea că este mai în vârstă, credea că este un dezechilibru, așa că tata a tot mințit în legătură cu vârsta lui”

Cei doi soți au avut trei copii, care le-au dăruit zece nepoți și 24 de strănepoți.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult