Aproape 800 de cadre medicale au ajuns pe Vârful Omu și au stabilit un Record Mondial Guiness
Galerie foto
Cea mai mare expediție medicală cu destinația Vârful Omu (2507 m), a avut loc duminică, 10 iunie, și a marcat un record mondial omologat de Guinness World Records. Aproape 800 de medici, asistenți, psihologi, farmaciști, infirmieri și alți membri ai personalului medical și auxiliar au escaladat al 11-lea vârf ca înălțime din România, sub conducerea unor ghizi montani cu experiență recunoscută, coordonați de alpinistul David Neacșu. Evenimentul a fost gândit ca un exercițiu de sănătate colectivă, nicidecum o competiție, toți participanții la expediție fiind considerați învingători.
”Pe stânca de pe Vârful Omu, lângă cabana de piatră cea mai veche din România, la peste 2500 de metri altitudine, colegii noștri au scris istorie. Totul a început de la forța unei idei: cum ar fi dacă am organiza prima expediție medicală pe munte. S-a dovedit că niciun vis nu este prea mare pentru noi și că un număr uluitor de cadre medicale au crezut în el, participarea tuturor fiind una voluntară. Am depășit provocările vremii, am depășit limitele fizice și iată că, împreună, am depășit un record mondial. Curajul, spiritul de echipă și dorința de a reuși au fost ingredientele care ne-au adus la înălțime. Le mulțumim tuturor autorităților implicate pentru că au avut grijă de siguranța noastră, contribuind astfel la acest moment unic”, a declarat Nicolae Marcu, Director de Sănătate și Operațiuni în cadrul clinicii care a organizat evenimentul.
Trei trasee de dificultate diferităÎn funcție de nivelul de pregătire, participanții la cea mai mare expediție medicală cu destinația Omu au parcurs trei trasee, cu grade diferite de dificultate, organizați fiind în grupuri de 25 de persoane. Startul traseului ușor a fost de la Cabana Babele, având distanța de 11 km (dus-întors) și o diferență de nivel de 500 m. Traseul intermediar a presupus traversarea Masivului Bucegi de la Cota 2000 până la Vf. Omu – distanță de 22 km (dus-întors) și diferență de altitudine de peste 1000 m. Traseul dificil s-a desfășurat de la Cabana Gura Diham către Vârful Omu prin Valea Cerbului, având o lungime de 17 km (dus-întors) și o diferență de nivel pozitivă de peste 1500 m.
Un grup de 40 de ghizi profesioniști, oameni cu experiență care au coordonat nenumărate expediții naționale și internaționale, în frunte cu David Neacșu, alpinistul care a condus prima expediție integral românească pe Everest în 2003, a însoțit participanții la expediția medicală pe Vf. Omu. Printre alte nume sonore care au însoțit expediția se numără Horia Colibășanu și Marius Gane, poate cei mai titrați alpiniști români care au escaladat vârfuri de peste 8000 m. De asemenea, pe toată durata expediției, organizatorii au fost în strânsă legătură cu Salvamont România și Jandarmeria Montană pentru o bună desfășurare a evenimentului.
”Am participat la zeci de expediții montane, pe toate continentele, dar aceasta cu siguranță va avea un loc special în inima mea. Dacă anterior am urcat la cele mai înalte altitudini alături de pasionați ai muntelui, de această dată cei mai mulți dintre participanți au cucerit pentru prima dată unul dintre cele mai înalte vârfuri din România. Numărul mare de participanți, lipsa de experiență pe munte a majorității și condițiile meteo schimbătoare, au fost cu siguranță provocări dificile, dar au fost surmontabile. Sunt mândru că am condus cea mai mare expediție medicală pe munte și le sunt recunocător ghizilor și salvamontiștilor care au fost alături de mine în acest demers îndrăzneț”, a adăugat David Neacșu, alpinist și coordonator tehnic al expediției pe Vârful Omu.
În ciuda vremii capricioase, ajunși în vârf, 756 de persoane, membrii personalului medical și auxiliar, s-au așezat în forma unui cromozom uman, în culorile drapelului național. Reprezentantul Guiness World Records, Parvin Patel, care a parcurs traseul montan până la Vf. Omu, a omologat recordul pentru cea mai mare imagine a unui cromozom uman. Recordul anterior a fost înregistrat în 2019 și a aparținut unui grup de 415 de persoane din India.
„Sunt recunoscător că, în numele Guinness World Records, am participat la această experiență oficial uimitoare. Deși distanța, altitudinea și vremea au fost pe alocuri provocatoare, evenimentul s-a dovedit a fi unul de succes, iar participanții remarcabili. Pentru acest record este necesar să fie îndeplinite o serie de condiții, iar voi ați reușit să-l doborâți pe cel inițial formând cea mai mare imagine umană a unui cromozom uman”, a menționat Pravin Patel, reprezentant Guiness World Records, la înmânarea certificatului.