Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Animale care umpleau, pe vremuri, curțile oamenilor au ajuns pe cale de dispariție. Fermierii dau vina pe stat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Rasele de animale care dau mai mult lapte ori au carnea mai gustoasă le-au înlocuit în timp pe cele tradiţionale.

Aşa se face că din vaca sură de stepă sau din capra albă de Banat au mai rămas doar câteva exemplare. Curând, calităţile lor vor fi complet uitate, spun fermierii, care dau vina pe stat pentru că nu acorda subvenţii pentru salvarea acestor specii pe cale de dispariţie.

Sura de stepă, numită şi „vaca săracului”, era pusă pe vremuri să tragă la plug. Apare inclusiv în celebra pictura a lui Nicolae Grigorescu „Car cu boi”. Din păcate, mai există doar 40 de exemplare în toată ţara. Sunt la Staţiunea de Cercetare a Bovinelor din localitatea Dancu, judeţul Iaşi. Vasile Vintilă, inginer şef la Staţiunea de Cercetare pentru Bovine Dancu: „Se remarcă prin capacitatea de tracţiune, deşi aptitudinea nu mai este în actualitate. Laptele are nişte calităţi deosebite, în sensul că procentul de grăsime este foarte ridicat, în schimb cantitatea este extrem de variabilă. Este foarte rezistentă la boli. Noi ne propunem să ducem efectivul de femele apte pentru reproducere la 60-70, lucru care s-ar putea întâmpla în decurs de 10 ani, dacă vom obţine şi un sprijin substanţial pe măsură”. Statul român nu mai acordă subvenţii pentru creşterea surei de stepă, deşi este protejată prin lege. În urmă cu zeci de ani, aproape că nu exista gospodărie în judeţul Arad care să nu aibă măcar o bivoliţă. Oamenii le legau la căruţe şi le foloseau des la munca ogoarelor, dar mai ales transformau laptele în brânză. În timp numărul lor s-a redus drastic, în această zonă mai pot fi văzute doar într-un centru de vizitare.

Czuvek Elemer, administrator al unei ferme de bivoli: „Este cel mai bun lapte pentru mozzarela, pentru aia se caută în primul rând”.

Petru Antal, primarul din Pecica: „Noi ne-am gândit acum 10 ani să readucem aceste animale în localitatea noastră şi am câştigat un proiect transfrontalier cu o localitate din Ungaria”.

Citește și
Șase vaci au scăpat de la o fermă din Mureș și au căzut într-un lac înghețat. ”Nu a observat sluga”
Șase vaci au scăpat de la o fermă din Mureș și au căzut într-un lac înghețat. ”Nu a observat sluga”

Stelian Acantincăi, profesor de Zootehnie la USAMVB Timişoara: „Actualmente, România deţine până în 18.000-20.000 capete de bivoli”.

Populară în vestul ţării, capra albă de Banat era recunoscută pentru cantitatea mare de lapte pe care o dădea. În plus, putea să aibă 3-4 iezi deodată. Astăzi, mai poate fi găsită în câteva ferme şi rar prin curţile oamenilor.

Cornel Lupulescu, administrator de fermă: „Ce e important la ele e producţia de lapte. Faţă de Carpatina, care este tot românească, eu zic că sunt mai productive din punctul ăsta de vedere”.

Treptat, gospodarii au renunţat la ea, în favoarea raselor încrucişate, mai bune pentru carne.

Vaca Pinzgău de Transilvania, oaia Rațca cu coarne lungi, specifică zonei Caransebeșului, şi găina Gâtgolaș sunt şi ele tot mai rare la noi în ţară.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult